Poluarea aerului este „noul tutun”, avertizează directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). El a declarat că simplul act de a respira omoară 7 milioane de oameni în fiecare an și pune în pericol sănătatea a miliarde de oameni din întreaga lume.
Peste 90% din populația lumii este expusă la aer toxic, iar studiile recente dezvăluie numeroasele efecte negative pe care acesta îl are asupra sănătății oamenilor.
„Lumea a întors spatele tutunului. Acum trebuie să facă același lucru cu «noul tutun» – aerul toxic pe care miliarde de oameni îl respiră în fiecare zi. Nimeni, bogat sau sărac, nu poate scăpa de poluarea aerului.”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general OMS.
El a adăugat că un mediu curat și sănătos este cea mai importantă precondiție pentru a asigura sănătatea oamenilor.
Maria Neira, director OMS pentru sănătate publică și mediu, a explicat că bebelușii și copiii sunt cei mai predispuși la efectele negative ale poluării aerului, studiile recente indicând o legătură între aerul toxic și boli respiratorii, cancer și scăderea inteligenței. 300 de milioane de oameni trăiesc în locuri în care nivelurile de poluare a aerului sunt de șase ori peste limitele considerate sigure.
„Poluarea aerului ne afectează pe toți dar copiii sunt cei mai vulnerabili. Trebuie să ne întrebăm ce le facem copiilor noștri, iar răspunsul este șocant de evident: le poluăm viitorul, iar acest fapt este foarte îngrijorător pentru noi toți.”, a declarat Neira.
OMS a găzduit prima sa conferință globală pe tema poluării aerului și a sănătății la Geneva. Instituția colaborează cu cadrele medicale nu numai pentru a ajuta pacienții, dar și pentru a îi instrui și a le oferi dovezi care susțin importanța sănătății în luarea deciziilor politice.
Curtea de Conturi UE: poluarea aerului este cel mai mare risc de mediu din Europa
Directorul OMS a subliniat că această problemă necesită implicare și angajamente din partea întregii lumi.
Poluarea aerului cauzează mai multe decese pe an decât tutunul, iar oamenii de știință cred că efectele negative asupra sănătății descoperite până acum sunt doar „vârful iceberg-ului.”
Estimarea de 7 milioane de morți premature este mai mică decât numărul real, deoarece include doar poluarea cu particule în suspensie și cinci dintre cele mai des întâlnite cauze ale morții asociate cu poluarea aerului. Însă noile estimări indică un total de 9 milioane de morți pe an, doar din cauza poluării cu particule în suspensie.
Poluarea aerului are și un impact economic semnificativ: 5 trilioane de dolari pe an, conform unui raport realizat de Banca Mondială.
Numeroase studii recente dezvăluie impactul sever pe care aerul poluat îl are asupra sănătății umane, fiind asociat cu astm, nașteri premature, creșterea mortalității în rândul persoanelor cu probleme psihice, modificări în structura inimii, probleme de dezvoltare și diabet.