Planul Național pentru Recuperare și Reziliență (PNRR) alocă 120 milioane de euro componentei „IV.4 România Velo – Încurajarea transportului și turismului pe bicicletă, pedestru și alte forme nemotorizat” din cadrul Pilonului IV „Coeziune socială și teritorială”.
Potrivit documentului, România are un potențial mare pentru turismul activ și pentru ecoturism, dar nu dispune de un cadru legal pentru administrarea și dezvoltarea infrastructurii verzi (de drumeție, velo, turism ecvestru sau nautic nemotorizat). În plus, se subliniază faptul că nu există o responsabilitate clar asumată pe acest domeniu la nivelul autorităților publice, existând blocaje în dezvoltarea și implementarea proiectelor importante.
„Rețeaua de trasee de bicicletă la nivel național este sub-dezvoltată, deși contribuie la tranziția verde, la reducerea poluării și la dezvoltarea economică a comunităților și a turismului”, se arată în textul PNRR.
Obiectivul major al componentei IV.4 este construirea, operaționalizarea și promovarea unor trasee velo medii sau lungi, inclusiv a traseelor EuroVelo, în vederea creării unei rețele naționale care să încurajeze cicloturismul și deplasările zilnice ale populației.
„Prin România se propune să treacă două tronsoane din traseele EuroVelo stabilite la nivel european, respectiv din Magistrala EuroVelo 6 (“Atlantic-Marea Neagră”) și din Magistrala EuroVelo 13 (“Traseul cicloturistic al Fostei Cortine de Fier”), care leagă Marea Barents de Marea Neagră. Cu toate acestea, încă nu a fost încă realizat niciun kilometru de traseu”, se arată în textul documentului.
[box type=”shadow” ]
Reformele urmărite:
- Promovarea unui cadru legislativ și instituțional privind dezvoltarea de trasee cicloturistice, pedestre, nautice fără motor și ecvestre.
- Construirea a până la 3.000 km de piste de ciclo-turism în România, finalizarea Eurovelo 6 și a altor trasee similare.
- Susținerea rutei Via Transilvanica și a altor proiecte mature inițiate de societatea civilă și de administrațiile publice locale pentru trasee pedestre, velo, nautice fără motor și ecvestre.
[/box]