Ministerul Mediului a aprobat cota la urs

Ministerul Mediului a aprobat pentru Brasov, in sezonul de vanatoare 2009-2010, cota la urs pentru un numar de 20 de exemplare, a declarat miercuri, pentru Agerpres, viceprimarul Brasovului Adrian Gabor.

"Anul trecut am primit aprobare pentru 25 de ursi. Numarul este mai mic pentru sezonul de vanatoare din acest an si datorita faptului ca nu ne-am mai confruntat cu evenimente deosebite din cauza ursilor care coborau pana in centrul orasului si atacau chiar si oameni. Dupa evenimentul nedorit din vara anului 2008, cand un tanar de 20 de ani a fost omorat de o ursoaica cu pui pe Aleea de sub Tampa, nu am mai avut astfel de probleme", a spus viceprimarul.

Cu toate ca Adrian Gabor sustine ca ursii nu mai coboara la containerele cu resturi menajere din cartierul Racadau, reprezentantul Institutului pentru Cercetari Agricole si Silvice Brasov, Ramon Jurj, a declarat ca la containere continua sa coboare la miezul noptii un numar de sapte ursi intre care si o ursoaica cu pui care vine din fondul de vanatoare Rasnov, dar care nu se indeparteaza de liziera padurii, si de aceea nici nu au mai fost evenimente nedorite.

Anul trecut mai multi ursi si ursoaice cu pui au fost mutate in alte fonduri de vanatoare din judetele Harghita si Arges fiind monitorizate continuu de Asociatia Vanatorilor din Brasov.

spot_img

Ultimele știri