Vicepreședintele Raiffeisen Bank: Pistele de biciclete ar putea ajuta business-urile mici

Cristian Sporiș, vicepreședinte Raiffeisen Bank, a susținut în conferința „Transportul urban în crizele de sănătate publică”, organizată de Green Report cu sprijinul Raiffeisen Bank România, că pistele de biciclete ar putea ajuta business-urile mici aflate pe traseu să-și revină economic, prin faptul că accesul clienților ar fi mult mai facil, comparativ cu cei aflați în mașini.

„Că se tot vorbește despre restartare, trebuie să vedem în criza economică o oportunitate. Aici se pune problema: «Sunt bani puțin, cum îi prioritizăm?». Cum îi investim în infrastructură? Poate să fie infrastructură de biciclete”, a susținut acesta în conferința organizată de Green Report.

„Ce vedem mai departe? Nu e doar că se plimbă cineva. Dar toate businessurile pe traseul acelor piste de biciclete, cel mai impactat fiind domeniul HoReCa, acelea vor putea beneficia. Toată lumea zice «Hai să dăm bani pentru HoReCa, pentru că are de suferit». Dar nu mai bine ai acolo un chioșc unde te oprești, îți iei o cafea și mergi mai departe? Pe traseul acestor piste poate să fie un business mic care poate să-și revină mult mai repede decât dacă stăm într-o mașină din punctul A în punctul B, fără posibilitatea de a ne opri și de a ajuta antreprenorul local să reînceapă activitatea economică”, a mai susținut Sporiș.

Raluca Fișer, moderator al conferinței și președintele Asociației Green Revolution, a completat că un studiu al Federației Române de Ciclism a arătat chiar că s-a observat o creștere economică de 25- 30% la business-urile aflate în zonele care, în unele orașe, au fost transformate în spații exclusiv pentru pietoni și bicicliști.

https://www.facebook.com/Green.Report/videos/273724110492386/

Un studiu național, realizat de către compania Ipsos România și comandat de Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank și prezentat în cadrul conferinței, a arătat că 51% dintre români vor să închirieze o bicicletă după încheierea stării de urgență, însă absența unei infrastructuri adecvate a localităților reprezintă principala barieră în utilizarea mai frecventă, după ieșirea din izolare, a bicicletelor și trotinetelor.

La conferința „Transportul urban în crizele de sănătate publică” au mai participat şi Gabriela Firea, primarul municipiului București, Mihai Chirică, primarul municipiului Iaşi, Alina Stepan – Ceo Ipsos și Lucian Mîndruţă.

spot_img

Ultimele știri