Incepe vanatoarea de lupi cenusii in SUA

Vanatoarea de lupi cenusii incepe in America pentru prima data dupa mai multe decenii, potrivit Treehugger. Administratia Obama a scos in martie aceasta specie de pe lista animalelor periclitate.

Sute de lupi urmeaza a fi omorati incepand din luna septembrie, daca un judecator federal nu hotaraste oprirea vanatorii si redeschiderea cazului ca aceste animale sunt amenintate cu extinctia.

In momentul de fata aproximativ 1.640 de lupi cenusii traiesc in salbaticie in Wyoming, Idaho si Montana. Oficialii federali spun ca numarul acestora este suficient de mare si ca nu mai au nevoie de protectie totala. Insa conservationistii nu sunt de aceeasi parere.

Ecologistii spun ca pentru permiterea vanatorii trebuie sa existe o populatie de lupi cenusii cuprinsa intre 2.000 si 5.000 de exemplare.

Cu toate acestea insa, vanatorile sunt deja programate. Prima va avea loc pe 15 septembrie, in Montana, unde se urmareste omorarea a 75 de lupi cenusii.

Foto: treehugger.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri