Peste 600 de copii, din 17 școli din București și județul Ilfov, sunt așteptați în perioada „Săptămânii altfel” (7 – 13 aprilie), la nava Green Bee din Parcul Tineretului, pentru o nouă aventură spațială în care vor lua parte activ în încercarea de a salva planeta.
Copiii vor avea acces la informații esențiale despre atmosferă, aer, poluare, apă, hrană, energie și deșeuri.
Durata spectacolului este de 45 de minute, iar programul este de la 10:00 la 18:00.
“Green Bee” este un proiect unic în România realizat de Asociația Green Revolution și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6-14 ani din București și județul Ilfov.
Obiectivul Green Bee este de a schimba atitudinea față de mediu, prin încurajarea gesturilor eco încă din copilărie. Mai exact, nava aterizată în Parcul Tineretului îi duce pe copii într-o călătorie uimitoare în spațiul cosmic.
Pe tot parcursul călătoriei, ecologia este explicată pe înțelesul copiilor iar procesul de educare și de fixare a informațiilor se realizează prin intermediul unor jocuri și activități interactive.
Fiecare participant, devenit mic astronaut, va trebui să urmeze ordinele Căpitanului Raxo și să contribuie la succesul misiunii. De cunoștințele și aptitudinile fiecărui participant va depinde succesul Misiunii Spațiale.
În timpul călătoriei, copiii încearcă să găsească o planetă pe care să o terraformeze, deoarece Pământul suferă din cauza acțiunilor oamenilor și nimeni nu știe cât mai putem locui pe el.