Peste 160.000 de persoane care au ales bicicletele I’Velo ca mijloc de transport sau de recreere pe parcursul întregului an 2015. Numărul mare de utilizatori și implicarea acestora în acțiunile organizate în cadrul proiectului demonstrează interesul lor de a se reuni într-o adevărată comunitate a bicicliștilor.
În cele peste 200 de zile de funcționare a centrelor de inchiriere “I’Velo”, din București, peste 114.000 de bucureșteni au ales bicicletele I’Velo pentru a se relaxa sau pentru a se deplasa dintr-un punct în altul al orașului, iar aproape 47.000 de bicicliști au închiriat bicicletele galbene din centrele localizate în cele 6 orașe din țară.
Din 2010, cand am lansat I’Velo, și până în prezent putem spune că am reușit să arătăm că bicicleta nu este doar mijloc de agrement, în week-end, ci chiar mijloc de transport la și de la serviciu. Vrem să îi încurajăm pe oameni să folosească în continuare cât mai mult bicicleta, să își lase mașinile acasa și să pedaleze pentru sănătatea lor și a orașului lor”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relatii Publice Raiffeisen Bank.
În cursul anului 2015, în centrele I’Velo din București s-au înregistrat peste 114.000 de utilizatori. Astfel, în centrul de la Aviatorilor – Herăstrău, Piața Charles de Gaulle, în 225 de zile de functionare, aproape 50.000 de bucureșteni au ales bicicletele galbene pentru plimbare sau pentru a se deplasa dintr-un punct în altul al orașului. Localizat tot în Parcul Herăstăru, centrul de la Arcul de Triumf a înregistrat 14.288 de închirieri, iar centrul din Tineretului – Gheorghe Șincai, în 225 de zile, 48.000 de bucureșteni s-au relaxat folosind bicicletele I’Velo, iar centrul nou – I’Velo Parcul Titanii, în 85 de zile de funcționare, a înregistrat peste 2.000 de închirieri.
După șase ani de I’Velo, ne bucurăm să constatăm că tot mai multe persoane au început să folosească bicicleta ca mod alternativ de transport și să conștientizeze că este o modalitate foarte simplă de a avea grija de sănătatea lor, dar și de mediul înconjurător și de orașul în care trăiesc. Le mulțumim celor peste 160.000 de utilizatori și îi așteptăm în număr cât mai mare și anul viitor să dovedim că suntem parte a orașelor în care trăim”, a declarat Raluca Fișer, Președintele Asociației Green Revolution.
La nivel național, centrele I’Velo sunt prezente în 6 orașe: Constanța, Brașov, Sibiu, Iași, Alba Iulia și Oradea. În cele peste 200 de zile de funcționare, peste 22.000 de constănțeni și turiști au ales bicicletele I’Velo pentru a se relaxa sau pentru a se deplasa dintr-un punct în altul al orașului. La Iași, aproape 5.000 de ieșeni au pedalat cu bicicletele I’Velo, iar în Brașov, centrul I’Velo din Piața Sfatului a scos la plimbare cu bicicleta 3.000 de brașoveni. În Alba Iulia, s-au înregistrat aproape 5.000 de închirieri, iar în Sibiu 4.500 de sibieni au închiriat bicicletele galbene, iar în Oradea, peste 7.500 de orădeni au pedalat cu bicicletele I’Velo.
La fel ca și anul trecut, bicicletele I’Velo au putut fi disponibile, atât contra cost, cât și gratuit. Tinerii sub 16 ani și pensionarii au avut posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, al talonului de pensie. Tarifele de închiriere au fost: 4 lei pentru 1 ora și 15 lei pentru 24 de ore.
Citește și:
Aproape 30.000 de studenți, pe bicicletele studentObike în 2015
Peste 22.000 de constănțeni au ales bicicletele I’Velo ca mijloc de deplasare