Peste 1400 de persoane, de toate varstele, au folosit, in aceasta saptamana, bicicletele ”I’Velo”. Au fost, ce-i drept, mai putini ca de obicei, dar asta datorita faptului ca, in toate regiunile tarii, au inceput frigul, vantul si ploile.
Cei mai curajosi dintre romani au fost bucurestenii, care au inchiriat, sambata si duminica, peste 700 de biciclete, la toate cele patru centre – Herastrau 1 si 2, Izvor si Tineretului.
Pe urmatoarele locuri s-au clasat, aproape la egalitate, brasovenii si constantenii, care au inchiriat cate 150 de biciclete.
La Cluj-Napoca si la Iasi au fost mai putine cereri, semn ca sezonul ciclist in aceste orase incepe sa se apropie de final.
Cu toate acestea, prognozele meteo ne incurajeaza, anuntand o serie de zile insorite, cel putin pana la sfarsitul acestei luni.
Biciclete gratis pana in luna noiembrie
Actualul sezon este deschis din martie pana in noiembrie 2011, in fiecare zi, de la 10.00 la 21.00 si are un parc de biciclete de 1.100 de unitati.
Centrele I Love Velo pot fi gasite in Bucuresti – parcul Herastrau, Tineretului si Izvor, Cluj Napoca – Sala Sporturilor, Iasi – zona Rapa Galbena, Brasov – b-dul Eroilor/Primaria Municipiului Brasov, Constanta – Parcul Tabacariei.
Sistemul de rezervari online functioneaza din 19 aprilie pentru centrul H2 din Bucuresti (zona Expoflora, parcul Herastrau), H1 (zona Pescarus, parcul Herastrau) si centrul din Tineretului. Urmeaza centrul Izvor din Capitala si centrele din Brasov, Cluj-Napoca, Iasi si Constanta.
Bicicletele pot fi inchiriate si online
Raiffeisen Bank si Asociatia Green Revolution au lansat recent www.i-velo.ro, pagina de internet a celui mai mare program de bike-sharing din Romania – I Love Velo. Pe site, pasionatii de ciclism pot rezerva biciclete pe care le pot folosi exclusiv pe o perioada de pana la doua zile.
"Vrem sa ii incurajam pe oameni sa foloseasca bicicleta in loc de masina. Acest lucru inseamna inclusiv ca bicicleta nu este doar mijloc de agrement, in week-end ci chiar mijloc de transport la si de la serviciu. Prin inchirierea pe internet, ai la dispozitie bicicleta mai mult timp. Tentatia de a o folosi si in afara parcului va fi cu atat mai mare”, a declarat Corina Vasile, director Comunicare Raiffeisen Bank.