Aproximativ 12.500 de demonstranți au participat la un marș organizat la Bruxelles de către elevi, care s-au retras joi de școală pentru a face presiuni pentru o politică mai ambițioasă privind schimbările climatice, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției locale.
Iniţiativa „Youth for Climate” a fost lansată de elevi flamanzi care au decis să absenteze de la cursuri până când vor obţine de la clasa politică măsuri pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, reuşind să reunească aproape 3.000 de persoane săptămâna trecută. Elevilor flamanzi li s-au alăturat în această iniţiativă şi elevi francofoni.
„Este minunat să vedem numărul mare de persoane prezente astăzi aici”, a declarat organizatoarea marșului Anuna De Wever. „Este un semnal incredibil. Acest lucru nu poate fi ignorat”.
Tinerii demonstranții au ținut placarde care purtau mesaje precum „Planeta are nevoie de tine”, „Sunt sigur că dinozaurii au crezut că au avut timp”, și „Geen geld alth het smelt” (Fără bani dacă se topește) .
Plini de entuziasm, tinerii au scandat „Ce vrem? Justiția climatică”, în timp ce mărşăluiau spre destinația lor finală, Carrefour de l’Europe.
La începutul lui decembrie, o tânără suedeză în vârstă de 15 de ani, Greta Thunberg, a uimit opinia publică în timpul Conferinţei Anuale a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP24) desfăşurată la Katowice (Polonia), cu pledoaria sa pentru generaţiile viitoare. Tânăra a devenit o persoană marcantă printre tinerii care se mobilizează din ce în ce mai mult pentru climă peste tot în lume, cerându-le decidenţilor politici şi întreprinderilor să reducă emisiile de gaz cu efect de seră.