Emisiile globale de dioxid de carbon au crescut cu 1,94% in 2008 fata de anul anterior, ajungand la 31,5 miliarde de tone, sustine Institutul pentru industria energiei regenerabile IWR din Germania, pe baza informatiilor oficiale si a cercetarilor proprii, informeaza Reuters.
IWR sustine ca emisiile de CO2 au crescut pentru al zecelea an consecutiv, in contextul in care Protocolul de la Kyoto semnat in 1997 are ca tinta reducerea emisiilor cu 5,2% pana in 2012.
IWR recomanda relationarea masurarii emisiilor cu angajamentele privind investitiile in energiile regenerabile ale tarilor. Institutul sustine ca daca s-ar adopta aceasta abordare, s-ar stabiliza consumul de combustibili fosili si emisiile de CO2 aferente.
“Kyoto nu functioneaza”, a declarat Norbert Allnoch, director al IWR. Emisiile globale sunt cu 40% mai mari decat in 1990, anul de baza al protocolului.
“Recomandarea noastra este o abordare mai buna decat incercarea de a convinge tarile sa-si reduca activitatile industrial, lucru care inevitabil duce la ostilitate”, a declarat acesta.
In 2008, au fost investiti 120 de miliarde de euro in energii regenerabile. IWR sustine ca suma ar trebui sa ajunga la cel putin 500 de miliarde de euro pe an pentru a intoarce trendul crescator al emisiilor de CO2.
„Cu cat emisiile de CO2 sunt mai mari, cu atat ar trebui sa creasca investitiile in tehnologiile regenerabile in fiecare tara”, a mai spus Allnoch.
Emisiile de CO2 provenite de la industriile grele au scazut cu 3,1% anul trecut, comparativ cu anul 2007, anunta in mai Comisia Europeana. Aceasta scadere a fost produsa in urma colapsului productiei industriale cauzat de criza economica globala.
Foto: Reuters