Pe 2 roți, spre mare, cu Lidl și ProSport

Sâmbătă, 26 aprilie, Lidl îi așteaptă pe toți iubitorii de ciclism în parcarea magazinului aflat pe strada Liviu Rebreanu, nr. 19, din București, pentru a da startul celei de-a opta ediții a evenimentului „ProSport cu bicicleta la mare”. Alături de participanții la cursa către mare va fi și Lucian Mîndruță, unul dintre inițiatorii evenimentului.

Ca și în anii trecuți, destinația participanților va fi plaja din Năvodari, iar Lidl îi așteaptă în mai multe puncte de alimentare, amenajate pe parcursul traseului. În aceste puncte de alimentare, Lidl va oferi participanților diverse alimente și apă plată, pentru ca ei să capete forțe proaspete.

Suntem bucuroși că, pentru al treilea an consecutiv, Lidl susține evenimentul <<ProSport cu bicicleta la mare>>. Este un proiect care sprijină un stil de viață sănătos, din care nu lipsește mișcarea. Lidl susține participanții la eveniment nu doar cu echipamente Crivit Sports, dar și cu produsele oferite în punctele de alimentare. Stilul de viață sănătos este un obiectiv pe care Lidl îl susține pe tot parcursul anului. Oferind clienților produse și accesorii sportive la prețuri accesibile, îi încurajăm să acorde atenție sporturilor preferate și să se bucure de mișcare”, a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl.

„ProSport cu bicicleta la mare” este deja o tradiție, ale cărei începuturi au avut loc acum șapte ani, când Lucian Mîndruță și Cristian Mihai Popescu au pornit pentru prima dată la drum având ca destinație litoralul. Anul acesta, peste 400 de pasionați ai ciclismului vor lua startul într-o frumoasă aventură pe două roți, către plaja din Năvodari.

spot_img

Ultimele știri