Lantul american de supermarketuri Target planuieste sa puna containere de reciclare a deseurilor in toate magazinele sale pentru a castiga incredere din partea clientilor care cauta sa fie mai prietenosi cu mediul, informeaza Reuters.
Cu aceasta initiativa, retailerul numarul 2 din SUA nu urmareste sa isi mareasca numarul de clienti in cele peste 1.700 de magazine ale sale, ci spera sa ii satisfaca mai mult, a explicat vicepresedintele Target, Shawn Gensch.
Compania, care se anunta a fi primul retailer care va oferi optiuni multiple de reciclare pentru clienti, a facut deja primii pasi in „inverzire”. Reciclarea si refolosirea obiectelor precum cutiile de ambalat si umerasele vor reduce numarul de deseuri ale magazinelor Target.
Initiativa de reciclare a celor de la Target face parte din campania ecologica a companiei, "Earth Month", care se desfasoara in luna aprilie si care promoveaza initiativele prietenoase cu mediul.
Target se asteapta ca programul de reciclare sa se autointretina avand in vedere ca din materialele reciclate se vor produce pungi din plastic si alte produse care vor fi vandute in supermarket, a explicat reprezentantul Target.
Foto: attendesourceportal.com