Colectarea selectiva este sistemul de gestionare al deseurilor de ambalaje optim si fezabil pentru Romania, a aratat astazi Cristian Sima, cercetator in cadrul Institutului de Cercetare Economica „Costin, C. Kiritescu” si membru al Academiei Romane.
Aceasta este concluzia studiului „Identificarea unui sistem de gestionare a deseurilor de ambalaje din Romania”, lansat in august 2009.
Acesta a apreciat ca alternativa colectarii selective, si anume sistemul de buy-back al PET-urilor, este foarte costisitoare. Numai implementarea unui astfel de sistem ar costa peste un miliard de euro, a spus Sima.
„Daca, sa presupunem ca am avea acesti bani ar fi mai bine sa-i cheltuim pentru punerea la punct al sistemului colectarii selective”, a aratat Sima. Cercetatorul a mai subliniat ca in urma studiului condus de el au fost identificate 1.150 de supermarketuri care ar putea amplasa aparate, numai in mediul urban, iar costul unui aparat variaza intre 20.000 si 80.000 de euro.
Acesta a facut afirmatiile in cadrul conferintei de presa aferenta seminarului organizat de EcoRom Ambalaje privind optimizarea sistemului de gestionale a deseurilor.
Bernd-Urlich Sieberger, managing director al sistemului depozit din Germania (pfand), a explicat, in cadrul seminarului, cat a fost de complicata implementarea sistemului si la ce rezultate s-a ajuns. „Am ratat de doua ori tinta cotei sticlelor reutilizabile asa ca am fost obligati sa cream un sistem separat care sa promoveze cumpararea acestora. Sistemul a fost foarte scump si cu toate astea nu am reusit sa crestem cotele sticlelor reutilizabile. Am fi reusit daca puteam sa derulam un singur program dar nu avem nicio sansa”, a aratat Sieberger. Acesta a mai subliniat ca sistemul pfand trebuie atent monitorizat pentru ca pot aparea foarte usor fraude.
Romania sta bine
In privinta colectarii si reciclarii amabalajelor, datele Romaniei sunt incurajatoare, a aratat Joachim Quoden, general manager PRO Europe. „Oamenii trebuie sa-si sorteze deseurile. Fara ei toate actiunile noastre sunt inutile. Romania sta bine cu peste 30 de procente din ambalaje colectate selectiv, si sunt convins ca-si va atinge tintele pana in 2020”, a aratat Quoden.
In privinta necesitatii schimbului de experienta si preluarii din experientele tarilor avansate pe acest domeniu, trebuie sa fim deschisi, a aratat Sorin Popescu, director general EcoRom Ambalaje. „EcoRom este preocupata de optimizarea sistemelor actuale, iar acest seminar si-a propus sa puna in valoare si alte sisteme incercate la nivel international”, a aratat Popescu.
Text de Oana Neneciu
Foto: Green Report / Anita Vizireanu