Cei peste 121.000 de locuitori din zona urbana a judetului Bistrita-Nasaud au reusit sa adune, intr-un an si dupa sapte campanii de promovare a actiunii "Marea debarasare", doar 8.105 kilograme de deseuri de echipamante electrice si electronice (DEEE), ceea ce inseamna aproape 67 de grame pe cap de locuitor, potrivit Agerpres.
Romania s-a angajat, insa, fata de Uniunea Europeana, sa atinga o norma de patru kilograme pe cap de locuitor, in caz contrar putand fi amendata pentru nerespectarea prevederilor europene in domeniu.
Directorul Agentiei Judetene pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud, Iuliana Denes, a declarat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca cea mai mare cantitate de DEE a fost adunata anul acesta, pe 5 septembrie, cand s-au colectat 2.556 de kilograme.
Populatia municipiului Bistrita, care numara peste 89.000 de locuitori, a adunat 3.940 de kilograme de astfel de deseuri, cei din orasul Nasaud 2.255 de kilograme, cei din Beclean 1.310 de kilograme, iar pe ultimul loc se situeaza orasul-statiune Sangeorz-Bai, cu numai 600 de kilograme.
Datele au fost prezentate, miercuri, odata cu lansarea, la Bistrita, a campaniei de mediu "Ofensiva verde continua", initiate de Grupul de presa "Reporter", sub patronajul Ministerului Mediului si al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, care are ca scop constientizarea populatiei asupra colectarii deseurilor electrice si electronice. La aceasta lansare a fost prezent si presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Mihail Faca.