Basescu merge la Expo 2010 de la Shanghai

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a prezentat, luni, intr-o conferinta de presa, Pavilionul Romaniei la Expo 2010, precizand ca presedintele Traian Basescu va fi prezent la acest eveniment in 29 iulie, cand va fi Ziua Romaniei, informeaza Mediafax.

Baconschi a declarat ca intentia Romaniei este de a prezenta la nivel international capacitatile interne, nivelul efectiv de dezvoltare a tarii.

Ministrul si-a inceput expunerea cu un citat din discursul rostit de Dimitrie Gusti in 1937, la deschiderea Pavilionului Romaniei la Paris, cand acesta a spus ca scopul pavilionului romanesc a fost sa dea o imagine fidela a portului specific al Romaniei la opera autoare a creativitatii.

"Filosofia acestor abordari este actuala. La Shanghai 2010 am transpus in termenii tehnologiei si ai ofertei romanesti din secolul al XXI-lea, dar ne pastram convingerea ca o expozitie mondiala – echivalentul comercial al jocurilor olimpice – este o foarte buna ocazie de a consolida brand-ul unei tari, de a prezenta international capacitatile sale interne, nivelul sau efectiv de dezvoltare", a spus Baconschi.

Ministrul de Externe a adaugat ca tema expozitiei "Better City, Better Life" este una de actualitate, care permite transmiterea nu numai in China, dar si in societatea romaneasca a unui mesaj de deschidere catre problematica dezvoltarii durabile si a protectiei mediului inconjurator.

Pavilionul Romaniei, intitulat Greenpolis, va avea forma unui mar. Ministrul a spus ca spera ca "nici New York, nici compania Apple sa nu fie geloase pe aceasta optiune stilistica" si a adaugat ca acest format va oferi partii romane ocazia de a prezenta timp de sase luni unui public virtual de milioane de persoane tot ceea ce are Romania mai bun in prezent.

"Dorim sa le spunem partenerilor chinezi ca am vrea sa dezvoltam in ritm mult mai accelerat toate formele de bussines", a mai spus ministrul, adaugand ca Romania isi doreste mai multe companii chineze investitoare, mai multi turisti, dar si mai multi studenti. Ministru a lansat site-ul de prezentare al pavilionului romanesc www.romaniaexpo2010.ro dupa care a fost prezentat un film de cateva minute despre pavilionul Romaniei.

Conceptul de creare a pavilionului in forma de mar a fost ales dintre 42 de proiecte si, potrivit subsecretarului de stat Ferdinand Nagy responsabil pentru participarea Romaniei la Expo 2010, acest concept a fost selectat pe ideea ca insasi cladirea este un exponat. Proiectarea, construirea si in cazul in care va fi necesar demolarea pavilionului vor fi facute de o firma chineza, selectata de MAE prin licitatie, in urma careia a fost semnat un contract de 2,44 milioane de euro, a spus Ferdinand Nagy.

De asemenea, el a spus ca a fost incheiat un contract cu firma Stage Expert pentru asigurarea si intretinerea echipamentelor multimedia, aceasta companie realizand inclusivfilmul de prezentare a pavilionului romanesc. Restul banilor vor fi folositi pentru plata artistilor, urmand sa fie patru grupe cu cate 34 sau 36 de artisti.

Nagy a mai spus ca fi organizate evenimente culturale zilnice la care au fost selectati sa participe artisti din toate zonele tarii. Potrivit acestuia, prima grupa va fi prezenta la Shanghai saptamana viitoare, fiind format din ansamblul Crisana si fanfara Savale.

Totodata, Ferdinand Nagy a spus ca din punct de vedere economic participarea Romaniei la Expo 2010 isi propune sa contribuie la cresterea nivelului relatiilor economice si comerciale cu China, urmand sa fie organizate forumuri si intalniri bilaterale cu mediul de afaceri chinez. De altfel, la 29 iulie, cu ocazia Zilei Romaniei, la Expo 2010 va fi organizat un forum economic destinat mediului de afaceri din toate domeniile si la care va lua parte si presedintele Traian Basescu.

Pavilionul Romaniei la Expo 2010 va gazdui si un restaurant cu specific romanesc, subsecretarul de stat spunand ca aceasta este o buna ocazie de prezentare de vinuri romanesti, in conditiile in care China prezinta un potential semnificativ pentru exportul de vinuri, dar si de produse agroalimentare.

Ferdinand Nagy a dat exemplul unltimei expozitii mondiale, organizata in Japonia, cand au fost rezultate concrete care au constat in incheierea de contracte comerciale la fata locului. Intrebat in legatura cu suma alocata participarii Romaniei la acest eveniment, Ferdinand Nagy a spusca a existat un buget multianual de 27 milioane de lei, care a permis pe 2009 si 2010 atat credite bugetare, cat si credite de angajament.

Ferdinand Nagy le-a multumit atat actualului ministru de Externe, cat si fostilor ministri Cristian Diaconescu si Catalin Predoiu pentru sprijinul dat in organizarea evenimentului.

Foto: mediafax.ro

spot_img

Ultimele știri