„Ne aflam intr-un moment in care trebuie sa ne schimbam obiceiul de a consuma in exces energie, mancare sau orice alt produs. Facand acest lucru, acum, cand peste 50% din emisiile poluante din Franta provin din productia si consumul de bunuri, putem reduce efectele negative ale schimbarilor climatice, iar acest lucru depinde numai de noi”, a declarat Chantal Jouanno, secretar de stat in Ministerul francez al Ecologiei, in urma cu cateva zile in cadrul unei conferinte de presa.
Rolul crucial al consumatorului
Declaratia sa vine la scurt timp dupa ce Universitatea din Manchester a dat publicitatii un studiu din care reiese ca modul nostru de viata si mai ales faptul ca suntem inclinati spre un consum excesiv de bunuri duce la accentuarea fenomenului de incalzire globala. Studiul sustine ca, la nivel mondial, consumul de carburanti este principalul responsabil pentru producerea emisiilor poluante.
Astfel, consumatorii din fiecare stat al lumii sunt indemnati sa foloseasca mai putin petrol sau carbune, sa renunte la industriile poluante, sa intrebuinteze mai putina energie ce provine din combustibilii fosili, reducand riscul supraincalzirii planetei. Oamenii de stiinta indeamna la producerea si folosirea pe scara larga a energiilor regenerabile, fapt ce va duce implicit la protejarea resurselor de petrol si carbune, ce se imputineaza pe zi ce trece.
Concluzia studiului citat este ca schimbarea mentalitatii de consum la nivel global poate diminua considerabil emisiile poluante, mai ales in Statele Unite ale Americii si in China, state recunoscute ca fiind mari poluatori.