Bangladesh-ul va primi un imprumut de 100 milioane de dolari de la Banca Mondiala pentru a-si extinde activitatile in domeniul energiei regenerabile, anunta Reuters.
Peste trei sferturi din acest imprumut vor fi investite in programul guvernului pentru instalarea energiei solare, iar restul va fi folosit pentru cumpararea becurilor economice.
Guvernul Bangradesh-ului planuieste sa finanteze instalarea a 1 milion de panouri solare in urmatorii doi ani si sa distribuie aproximativ 27 milioane de becuri economice in intreaga tara.
„Este un program masiv pentru guvern si nu poate fi posibil de implementat fara suport financiar din partea partenerilor nostrii pentru dezvoltare precum Banca Mondiala”, a declarat un oficial din partea diviziei de relatii economice din cadrul ministerului Finantelor din Bangladesh.
Banca Mondiala va furniza banii pana la sfarsitul lunii mai ajutand astfel Bangladesh-ul sa isi mareasca productia de energie solara care a crescut cu peste 50% anual din 2004 incoace.
Foto: reein.org