Crezi ca daca folosesti pungi din hartie, conduci un hibrid si colectezi selectiv deseurile inseamna ca ai un comportament responsabil fata
de mediu? Mai gandeste-te o data! Multe dintre practicile si bunurile eco nu sunt nici pe departe atat de verzi precum incearca sa para, pentru ca provin dintr-un proces de productie cu impact negativ asupra mediului. „Green Report” va arata partea mai putin eco a produselor si obiceiurilor „verzi”.
Text de Carmen Albisteanu
Servetelele din hartie
Desi, aparent, uscatoarele de maini consuma foarte multa energie, este nevoie de mai multa apa si mai multa energie pentru a fabrica un singur servetel din hartie decat cantitatea de energie consumata in cele cateva secunde in care ne uscam mainile. Pentru a fabrica un singur gram de hartie pentru servetele este nevoie de 75 de grame de apa. Chiar daca alegi sa folosesti un prosop din bumbac, care poate fi refolosit de pana la 50 de ori, pentru a fabrica un gram de bumbac este nevoie de 218 litri de apa. Data viitoare cand vrei sa folosesti un servetel, gandeste-te bine daca ai nevoie de atata apa pentru a-ti usca mainile.
Pungile reutilizabile
Foarte la moda in ultimul timp, pungile reutilizabile poarta adesea mesaje eco si pot fi pliate astfel incat sa incapa in geanta oricarei gospodine. Insa majoritatea pungilor reutilizabile de pe piata sunt facute din vinil, un fel de plastic din clor si etilena, ambele daunatoare pentru mediu. Altele sunt din poliester care, la fel ca plasticul, ramane in mediu timp indelungat. O punga reutilizabila, fabricata tot din petrol, echivaleaza cu zece pungi din plastic. Daca ai nevoie de o punga pentru cumparaturi, cel mai bine este sa-ti cumperi una facuta din materiale naturale, cum ar fi bumbac sau canepa, si niciodata sa nu cumperi mai multe pungi decat ai nevoie.
Masinile hibrid
Masinile hibrid sunt o industrie sustinuta de nenumarate vedete din intreaga lume pentru ca au emisii reduse si polueaza putin. Cu toate acestea, daca luam in considerare materialele din care sunt fabricate si deseurile rezultate dupa ce masinile sunt casate, nu mai par o idee atat de eco. Cadmiul este un metal foarte abundent pe planeta, folosit de mult timp in industria maselor plastice si a otelului. Utilizarea lui este mai redusa in alte domenii din cauza toxicitatii si a potentialului cancerigen, cu exceptia bateriilor nichel-cadmiu existente in fiecare autoturism hibrid. Centrul de cercetare Toyota din Canada are o arie „moarta” de 40 de kilometri in zona de depozitare a bateriilor, o problema pe care generatiile urmatoare vor fi nevoite sa o rezolve.
Energia regenerabila
Cel mai adesea, energia regenerabila este echivalata cu energia sustenabila, desi termenii sunt total diferiti. Energia regenerabila ia forma energiei solare, eoliene sau hidro, iar ideea de sustenabilitate se refera la impactul cat mai mic asupra mediului si societatii. Un exemplu de sursa regenerabila care nu este chiar sustenabila este energia solara. Ea trebuie captata cu ajutorul celulelor fotovoltaice, care emit cadmiu pe toata durata de viata. Substanta e cancerigena, toxica si nebiodegradabila. Nu numai ca afecteaza mediul, dar prezinta un risc mare pentru sanatatea lucratorilor care o manipuleaza. Asadar, daca vrei cu adevarat sa fie eco, foloseste mai putina energie.
Produsele etichetate eco
Nu orice produs care are eticheta „eco” este fabricat printr-un proces sustenabil, din ingrediente sau componente ecologice. Daca informatiile pe care le primesti despre un anumit produs ti se par insuficiente, cel mai bine este sa te asiguri ca provine de la o firma care face eforturi in directia sustenabilitatii si a unui nivel redus de emisii. Este mai rau sa fii pasiv decat sa fii o victima sau un perpetuator al incalzirii globale. Nu fi indiferent, intreaba de zece ori si cumpara o data!
Modul standby
Lasarea calculatorului in modul standby sau sa hiberneze reduce cateva ore din durata de viata a componentelor. Pentru a preveni supraincalzirea, producatorii au elaborat diferiti agenti de racire, care contin adesea chimicale periculoase. Chiar daca sunt in standby, calculatoarele consuma multa energie, asa ca ar fi ideal sa-l inchizi daca nu ai nimic de facut.
Reciclarea
Este adevarat ca in multe state, printre care Singapore, reciclarea a avut rezultate bune, iar pana la 30% din cantitatea de deseuri care ajungea la groapa de gunoi a fost eliminata. Desi este un inceput bun, Reciclarea nu este insa decat una dintre cei trei R: Redu! Recicleaza! Refoloseste! Cel mai important obicei este acela de a reduce. Chiar daca am recicla tot ce am putea, tot nu am rezolva problema, deoarece 99% dintre produsele cumparate in intreaga lume devin gunoaie in urmatoarele sase luni.
Incinerarea deseurilor
Pentru statele mici, care nu au suficient spatiu pentru gropi de gunoi, incinerarea deseurilor poate parea o solutie mai buna deoarece cenusa rezultata reprezinta doar 30% din cantitatea totala de gunoi. Incinerarea deseurilor produce insa toxine care se intorc pe pamant la urmatoarea ploaie. Odata ajunse in atmosfera prin procesul de ardere, aceste chimicale reactioneza cu diferiti compusi din aer si formeaza toxine si mai periculoase. Intr-adevar, substantele toxice din gropile de gunoi ajung in pamant, unde polueaza panza freatica si afecteaza biodiversitatea din zona, insa cu siguranta este un rau mai mic. Solutia, din nou, e sa producem mai putine deseuri.
Trebuie sa renunt la masina
Autoturismele emit dioxid de carbon, asa ca este mai bine sa mergi pe jos, cu bicicleta sau cu transportul in comun. Cu toate acestea, o serie de schimbari simple in modul in care conduci te pot ajuta sa-ti reduci emisiile si sa economisesti o parte din banii de benzina. Schimbarea vitezei la momentul potrivit, condusul la o viteza mai mica si pastrarea unei viteze constante vor face o mare diferenta.
Este dificil si scump
Atunci cand intri intr-un magazin si nu-ti vine sa crezi cat de ieftin este un produs, explicatia este ca producatorul isi externalizeaza costurile, adica isi muta fabricile poluante in tari cu forta de munca ieftina. De asemenea, o mare parte din reducerile la unele bunuri se datoreaza unor subventii de la guvern. Pe termen lung, tot ce cumparam la pret mic ne va costa mai tarziu mai mult, dar acest cost va veni sub forma problemelor de sanatate, reducerilor de ajutor social, pierderii locurilor de munca si cresterii preturilor.