OMV Petrom a înlocuit sistemele convenționale de iluminat din 345 de stații de distribuție Petrom cu un nou sistem bazat pe unități LED (diode emițătoare de lumină), în urma unei investiții de 2,1 milioane de euro.
Potrivit estimărilor companiei, adoptarea tehnologiei LED în 345 de stații de distribuție Petrom va genera o reducere cu 50% a consumului de energie pentru iluminat, respectiv scăderea cu 11% a facturii totale de electricitate a fiecărei stații.
Creșterea eficienței energetice reprezintă un obiectiv important atât pentru noi, la nivel de companie, cât și pentru România și Uniunea Europeană, care și-a asumat reducerea consumului anual de energie primară cu 30% până în 2030. Acest proiect subliniază preocuparea noastră constantă de a îmbunătăți performanța energetică a companiei, urmând un model de business responsabil și sustenabil”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare și marketing.
Compania Electromagnetica a fost aleasă ca furnizor al sistemelor de iluminat în urma unei licitații internaționale desfășurate la începutul acestui an.
Scopul proiectului a fost creșterea eficienței energetice în stațiile de distribuție prin reducerea consumului de electricitate. În cadrul celor 345 de stații, sistemul de iluminat clasic a fost înlocuit cu sisteme de iluminat cu LED în magazin, copertine, spălătorie și perimetrul stațiilor.
Față de sistemul tradițional de iluminat, acest sistem cu LED a fost ales pentru eficiența crescută în exploatare, generând aceeași luminozitate cu 50-60% mai puțină energie, rezistență ridicată la factori externi (temperatură, umiditate), precum și o durată de viață crescută.
Alte beneficii ale acestui sistem de iluminat includ costuri reduse de întreținere, datorate duratei de viață mai mari a sistemelor de iluminat cu LED, conformare cu normele de eficiență energetică românești și europene în vigoare, precum și impactul pozitiv asupra aspectului și ambianței din stațiile de alimentare.
O parte din fondurile pentru acest proiect sunt asigurate printr-o Facilitate de Finanțare a Eficienței Energetice, o linie de creditare pusă la dispoziția României de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Uniunea Europeană. Astfel, în urma unei evaluări finale a proiectului de către BERD, se va elibera o finanțare echivalând cu 15% din valoarea totală a investiției.
Compania are în vedere extinderea proiectului la întreaga rețea de stații de distribuție Petrom.