Un tânăr a găsit o soluție pentru colectarea plasticului din Marea Insulă de Gunoaie din Pacific, cea care are de trei ori suprafața Franței: instalarea unor tuburi imense, plutitoare, în formă de U, prevăzute cu plase scufundate. Ocean Cleanup, ONG-ul prin care Boyan Slat își pune în aplicare ideea, a anunțat că sistemul este capabil să adune 50% din gunoaiele din Marea Insulă în cinci ani.
În 2012, Boyan Slat a prezentat la TEDx o idee care i-a venit la 16 ani, după ce a făcut scufundări în Grecia, mai mult printre plastic, decât printre pești. După ce a căutat câteva soluții la această problemă, a înțeles că e aproape imposibil să urmărești plasticul cu o plasă și să încerci să îl prinzi, pentru că acesta se mișcă aproape continuu, împins de curenții oceanici. Apoi, dacă plasticul se degradează în bucăți mici, ar dura aproape 80.000 de ani să îl culegem pe tot. Așa că el a venit cu o idee pe care o va pune în curând în practică: montarea unor bariere care să capteze plasticul care plutește în oceane.
Un an mai târziu, băiatul a renunțat la primul său an de facultate, a fondat The Ocean Cleanup și a strâns 2.2 milioane de dolari printr-o campanie de crowdfunding, dar și prin donațiile unor investitori, printre care și antreprenori din Silicon Valley.
Concret, tehnologia pentru care a strâns bani băiatul presupune instalarea unor bariere plutitoare prevăzute cu plase scufundate. Acestea formează împreună o platformă pe care vor eșua gunoaiele transportate de curenții oceanici. Sistemul este format din tuburi imense, plutitoare, suficient de flexibile încât să se muleze după valuri, dar și suficient de rigide astfel încât să formeze o barieră în formă de U care să oprească plasticul care plutește în ocean. Cei de la Ocean Cleanup spun că sistemul inventat de ei nu va deranja viața marină.
Ancore imense, care vor pluti la adâncimi de zeci de metri de suprafață, vor ține sistemul aproape pe loc, permițându-le curenților să îl miște mult mai încet decât plasticul, astfel încât să colecteze cât mai multe gunoaie. Apoi, la fiecare șase – opt săptămâni, câteva vase vor aduna plasticul colectat și îl vor duce în stații de reciclare. Tuburile sunt confecționate dintr-un plastic durabil, numit HDPE, iar cel mai lung dintre ele are peste 600 de metri.
Scopul principal al Ocean Cleanup este să colecteze o parte din gunoaiele din Marea Insulă de Gunoaie din Pacific (Great Pacific Garbage Patch), care se află la jumătatea distanței dintre Hawaii și California, și care înseamnă o insulă de gunoaie de trei ori cât suprafața Franței.
Inițial, cei de la ONG spuneau că vor aduna 42% din gunoaiele din Marea Insulă în zece ani, însă după câteva update-uri, ei au anunțat că sistemul este capabil să adune 50% din gunoaie în cinci ani.
Dacă totul merge conform planului, primul segment de tuburi va fi montat în Great Pacific Garbage Patch în luna august, iar pe viitor, ONG-ul plănuiește să instaleze 60 de astfel de sisteme.