Numărul vehiculelor diesel poluante din Europa este în creștere și a ajuns la 43 de milioane

Numărul vehiculelor diesel poluante de pe străzile europene este în creștere și a ajuns la 43 de milioane, la trei ani după scandalul Dieselgate, conform unui nou raport.

Conform studiului realizat de Transport and Environment, numărul vehiculelor cu motor Euro 5 și Euro 6, ale căror emisii sunt semnificativ mai mari decât limitele stabilite de UE, va continua să crească până în septembrie 2019, când noile reglementări ale Uniunii Europene vor duce la dispariția acestora de pe piață.

Însă experții spun că ritmul încet al schimbărilor a permis producătorilor să continue comercializarea acestora.

„După trei ani [de la scandalul Dieselgate], este șocant că în prezent, numărul mașinilor și a dubelor diesel poluante de pe străzi este încă în creștere. UE trebuie să ia măsuri pentru a elimina aceste vehicule extrem de poluante și să le împiedice comercializarea sau utilizarea până vor fi reparate. Dacă nu, ele vor continua să afecteze sănătatea cetățenilor decenii de acum înainte.”, a declarat pentru The Guardian Florent Grelier, de la Transport & Environment.

Franța are cele mai multe mașini diesel „murdare”, 8.7 milioane, urmată de Germania cu 8.2 milioane și Marea Britanie cu 7.3 milioane. Conform raportului, pe străzile românești circulă 257.000 de vehicule diesel Euro 5 și 6.

Volskwagen va plăti o amendă record în Germania pentru scandalul Dieselgate

T&E a calculat numărul vehiculelor poluante utilizând date referitoare la emisii adunate în cadrul investigațiilor guvernamentale care au avut loc în Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda și Spania după scandalul Dieselgate, precum și date adunate de organizații independente, cum ar fi Emissions Analytics. Vehiculele considerate „murdare” au emisii de două ori mai mari în condiții reale de trafic decât limitele oficiale stabilite în cadrul testelor de laborator.

„Singurul mod de a asigura că mașinile sunt cu adevărat curate este să accelerăm tranziția către tehnologie zero emisii.”, a adăugat Grelier.

Nick Molden, CEO la Emissions Analytics, a confirmat că numărul vehiculelor diesel poluante este în creștere, însă a atras atenția că renunțarea completă la diesel ar putea contribui la creșterea emisiilor de CO2. Noile modele diesel emit aproximativ aceeași cantitate de dioxid de azot, însă cu 18% mai puțin CO2 ca mașinile, conform lui Molden. Majoritatea vehiculelor diesel aflate în prezent pe piață au emisii de patru sau cinci ori mai mari decât limitele legale atunci când sunt pe șosea.

Conform unor noi teste de emisii, majoritatea modelelor noi diesel lansate după scandalul Dieselgate depășesc în continuare limitele de poluare, iar producătorii auto încearcă în continuare să înșele testele implementate de Uniunea Europeană, declarând emisii mai mari decât în realitate.

spot_img

Ultimele știri