Politicieni si experti din intreaga lume se vor reuni saptamana viitoare la Cancun, in Mexic, la conferinta COP16 a Organizatiei Natiunilor Unite, intr-o incercare de a ajunge la un acord climatic global. Aceasta este considerata ultima sansa pentru prelungirea protocolului de la Kyoto cu o noua intelegere globala, dupa ce conferinta COP15 de la Copenhaga a fost un esec.
Conferinta va dura doua saptamani si va avea loc la Hotelul Moon Palace. Securitatea va fi maxima pe durata evenimentului – peste 6.000 de soldati vor forma trei „inele de securitate” pentru a impiedica accesul persoanelor straine in hotel.
Exista, de asemenea, posibilitatea unor atacuri teroriste, crima organizata din Mexic fiind responsabila pentru peste 10.000 de victime anul acesta.
Reticenta cu privire la un acord
Asteptarile privind rezultatul concret al summit-ului nu sunt foarte ridicate. Deja, mai multe personalitati, printre care Ban Ki-moon, secretarul general al ONU si Connie Hedegaard, comisarul european pentru clima, au declarat ca nu se asteapta la semnarea unui acord anul acesta. Opinia este impartasita si de Christiana Figueres, secretar executiv al Conventiei Cadru pentru Clima a ONU (UNFCCC).
Sperantele in ce priveste COP16 sunt legate de un eventual progres in transferul finantarii si tehnologiilor de la statele bogate catre cele sarace.
Unul dintre cele mai importante aspecte este distribuirea responsabilitatilor. Statele mai putin dezvoltate, micile insule si statele africane vor avea nevoie de un acord pentru a primi ajutor. Tarile mai bogate si-ar putea asuma responsabilitatea de finantare a statelor in curs de dezvoltare pentru tehnologii curate si infrastructura sustenabila.
Exista insa intrebari privind gestionarea fondurilor. La Copenhaga, statele dezvoltate s-au angajat sa ofere 30 de miliarde de dolari pana in 2012 pentru a ajuta statele sarace sa se adapteze schimbarilor climatice, iar suma totala pana in 2020 ar urma sa ajunga la 100 de miliarde de dolari pana in 2020. Astfel, statele in curs de dezvoltare isi doresc ca la COP16 sa se stabileasca trimiterea banilor prin ONU si nu prin Banca Mondiala.
In umbra esecului de la Copenhaga
Desi incearca sa „repare” ce a stricat summit-ul COP15, incheiat fara un acord global, la COP16 nu participa niciun sef de stat. La negocieri vor participa ministri si oficiali ministeriali.
La Copenhaga, dupa doua saptamani de discutii intense, liderii mondiali nu au reusit sa ajunga la un angajament global de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Ei au elaborat doar un document de doua pagini in care au spus ca trebuie limitata cresterea temperaturilor globale medii la cel mult doua grade Celsius, care a fost „recunoscut” de catre guverne.
A fost insa stabilita suma de 100 miliarde de dolari care sa fie acordata statelor in curs de dezvoltare pana in 2020, pentru reducerea emisiilor prin impaduriri si ingrijirea padurilor.
Ce urmeaza dupa?
In luna septembrie, ministrul Mediului din India, Jairam Ramesh, a declarat ca deja se vorbeste despre perioada „post-Cancun”. La randul sau, Yvo de Boer, fostul secretar al UNFCCC, a declarat ca se asteapta ca un acord global sa fie semnat abia la anul, la COP17, care va avea loc in Africa de Sud.
Cu toate acestea, nicio potentiala intelegere din Africa nu va reusi sa tina sub control schimbarile climatice. Actuala secretara a UNFCCC, Christiana Figueres, a declarat ca, in opinia sa, in cursul vietii ei nu va fi semnata o intelegere care sa tina cont de toate partile implicate.
In cazul foarte probabil in care nu se va semna un nou acord, guvernele ar putea fi nevoite sa prelungeasca protocolul de la Kyoto incepand cu 2012, anul in care acesta expira. Daca nu se va ajunge la vreun rezultat, este foarte posibil sa existe o perioada fara vreun angajament de reducere a emisiilor.