Monsanto va plăti daune în valoare de 289 de milioane de dolari unui bolnav de cancer în fază terminală

Monsanto va plăti daune în valoare de 289 de milioane de dolari unui fost grădinar care susține că s-a îmbolnăvit de cancer din cauza erbicidului Roundup, un produs popular al companiei care conține glifosat.

Este pentru prima dată când Monsanto ajunge în instanță din cauza asocierii între glifosat și cancer, însă cazul lui Dewayne Johnson nu este unic. Gigantul german agro-chimic Bayer, care a cumpărat recent Monsanto, se confruntă cu 5,000 de reclamații similare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Hotărârea instanței ar putea determina sute de alte reclamații împotriva Monsanto.

Dewayne Johnson a fost diagnosticat cu limfom non-Hodgkin. Conform avocaților săi, Johnson folosea în mod constant erbicidul RangerPro în timp ce lucra ca grădinar la o școală din Benicia, California.

Juriul a decis că erbicidele companiei au contribuit substanțial la boala terminală a domnului Johnson și au cerut acordarea de daune în valoare de aproape 290 de milioane de dolari.

Monsanto a negat că glifosatul cauzează cancer și a declarat că intenționează să inițieze un recurs împotriva hotărârii.

Glifosatul este cel mai popular ierbicid din lume, însă în ultimii ani mai multe studii au ridicat semne de întrebare asupra siguranței acestuia. În 2015, Agenția Internațională de Cercetare în Domeniul Cancerului, din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, a clasificat glifosatul ca probabil cancerigen pentru oameni, însă Agenția de Protecție a Mediului din SUA continuă să susțină că glifosatul este sigur atunci când este folosit cu grijă.

În 2017, Uniunea Europeană a reînnoit licențele pentru glifosat, stârnind criticile activiștilor. Dezvăluiri ulterioare au arătat că Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară a ignorat un studiu care asocia ierbicidul Roundup cu cancerul după ce a consultat un oficial EPA care avea presupuse legături cu Monsanto. Decizia a fost contestată de două organizații de mediu.

Green Report Shop Produse ECO

În Franța, o cooperativă de apicultură a depus o plângere legală împotriva Bayer după ce au fost depistate urme de glifosat în loturi de miere.

Într-un studiu recent, cercetătorii au găsit semne de bioacumulare, dereglare hormonală și schimbări în sistemul reproductiv la șobolanii expuși la glifosat, precum și tulburări ale florei intestinale.

spot_img

Ultimele știri