Președintele României, a semnat joi, 5 noiembrie decretul prin care Mircea Fechet este numit ministrul mediului, apelor și pădurilor.
De asemenea, Klaus Iohannis a semnat si decretul prin care se ia act de demisia lui Costel Alexe, ministrul mediului, apelor și pădurilor, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc joi, 5 noiembrie, ora 15:30, la Palatul Cotroceni.
Din decembrie 2019 și până în prezent, Mircea Fechet a a ocupat funcția de secretar de stat și avea în coordonare activitățile Administrației Fondului pentru Mediu, Gărzii Naționale de Mediu, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Direcției Generale Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase și Direcției Generale Evaluare Impact și Controlul Poluării.
”Am făcut o echipă excelentă cu ministrul Costel Alexe și, ca atare, în lunile care urmează o să continui tot ceea ce am început împreună. Până la finalul anului am stabilit deja o serie de priorități: acomodarea celor aproape 100.000 de utilizatori cu noul SUMAL, sistemul pe care mizăm pentru stoparea tăierilor ilegale din pădurile românești, lansarea programului Rabla Electrocasnice, prin care peste 100.000 de români își vor putea utila casele cu aparaturi eficiente energetic, dar și evaluarea dosarelor din programele finanțate în premieră prin AFM (Casa Eficientă Energetic și Iluminatul public ecologic). La fel de important este să adoptăm anul acesta sistemul garanție-depozit, un mecanism construit de la zero în acest mandat, pentru ca România să facă trecerea de la țara depozitării la țara reciclării. Desigur, problematica poluării aerului este la fel de importantă pe agenda mea. Trebuie să accelerăm cea mai mare extindere a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului din ultimii 10 ani: 60 de stații noi trebuie să ajungă în peste 30 de orașe ale țării. Pe lângă toate acestea, vom acorda atenție: punerii sub protecție a noi suprafețe de păduri virgine și cvasi-virgine prin includerea acestora în Catalogul Național, controalelor Gărzilor Forestiere împreună cu poliția română care pot acționa mult mai exigent conform noului Cod Silvic și derulării etapei de toamnă a campaniei de împădurire ”O pădure cât o țară”. Nu în ultimul rând, avem o responsabilitate imensă și la nivel european, unde se dezbat politicile de mediu pentru anii 2030 – 2050”, a declarat Mircea Fechet.