Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES solicită Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării și Agenției Fondului pentru Mediu (AFM) păstrarea formei actuale a ghidului de finanțare, respectiv demararea de urgență a programului derulat de AFM pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
PATRES semnalează că, în urma unor modificări de ultimă oră aduse Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, potențialii beneficiari, care constituie pătura activă și productivă a populației și care ar trebui să fie publicul țintă al programului AFM, riscă să fie excluși de la finanțare.
Considerăm că aplicarea acestei modificări cu caracter profund discriminatoriu va duce la restrângerea masivă a potențialilor beneficiari, în principiu pătura activă a populației, cu riscul unui potențial eșec al programului derulat de AFM. Este de neacceptat acest lucru – dat fiind interesul major al românilor să devină prosumatori”, a declarat Viorel Lefter, Președinte PATRES.
Potrivit proiectului de Ordin de Ministru, aflat în consultare publică, (punctul 3, respectiv articolul 19, alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: “imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică”.
Astfel, devin neeligibili următorii potențiali beneficiari:
- cei care au cumpărat/construit imobilul cu credit ipotecar în favoarea unei instituții bancare și/sau unui potențial finanțator (ex. dezvoltatorul imobiliar)
- cei care au girat cu imobilul în favoarea unei societăți comerciale
- cei care au semnat un contract de închiriere spațiu/sau comodat cu o societate comercială/PFA pentru stabilirea sediului social/punct de lucru în imobilul respectiv, datorita conditionalității ca pe perioada monitorizării investiției imobilele să nu devină proprietatea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, sau existența proiectului să nu constituie un avantaj pentru o astfel de entitate.
Majoritatea caselor noi construite în România, achiziționate prin credit ipotecar
Potrivit calculelor PATRES, realizate în baza unei analize a datelor publicate de către ANCPI pentru perioada ianuarie 2017 – iunie 2019, pentru întreg teritoriul României, se remarcă că în cazul a 50 – 70% din tranzacțiile cu imobile de tipul teren cu construcție sau unitati individuale, efectuate în perioada ianuarie 2017 – iunie 2019, s-a folosit o formă de finanțare care a presupus o ipotecă.
În plus, verificând datele publice ale ONRC, se constată că la finalul lunii iunie 2019 sunt active 374779 persoane fizice autorizate și 964747 persoane juridice, în total 1339526 profesioniști. Marea majoritate a acestor profesioniști (în special PFA și IMM) au sediul social înregistrat într-un imobil care se află în proprietatea unei persoane fizice.
Astfel, putem constatata că majoritate a caselor noi construite în România în ultimii ani au fost achiziționate cu ajutorul unui credit ipotecar. Categoriile de beneficiari care nu au un astfel de credit sunt în principal pensionarii, cetățenii care locuiesc în mediul rural, unde în foarte multe cazuri imobilele nu sunt intabulate, deci oricum nu sunt eligibili, sau antreprenorii care câștigă suficient de mult ca să poata achiziționa un imobil fără credit bancar, însă nici aceștia nu vor fi eligibili dacă societatea pe care o dețin are sediul social/punct de lucru în cadrul imobilului. Cetățenii activi, angajați sau liberi profesioniști (profesii liberale, PFA), în marea lor majoritate, și-au achizitionat imobilele unde locuiesc cu ajutorul băncii. Luând în considerare aspectele anterioare semnalate, ne punem întrebarea legitimă: Pentru cine se mai face acest program?”, spun reprezentanții PATRES
Care sunt propunerile PATRES
Reprezentanții PATRES propun autorităților să se renunțe complet la cerința ca imobilul pe care se implementează proiectul să „nu fie afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfașoară activități economice”. Se va institui obligația ca, în cazul în care imobilul este înstrăinat către o persoană juridică sau către o entitate care desfășoară activități economice în perioada de monitorizare, beneficiarul proiectului trebuie să ramburseze către AFM întreaga sumă finanțată.
În ceea ce privește contractele de închiriere spațiu/sau comodat pentru o persoană juridică/PFA, PATRES considerăm că atât timp cât beneficiarul finanțării de la AFM este o persoană fizică, extrasul CF probează că proprietarul imobilului este o persoana fizică și el are destinația locuință, Avizul Tehnic de Racordare este emis pentru persoană fizică, iar contractul de furnizare a energiei electrice de asemenea este încheiat de persoana fizică proprietară a imobilului, „eventualul „avantaj economic” pentru persoana juridică sau entitatea economică care are sediul social în respectivul imobil nu exista!