Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, miercuri, după prima ședință informală cu membrii propuși ai Cabinetului său, că a solicitat SPP o mașină hibrid, care să polueze cât mai puțin, pentru a se deplasa după ce va fi votat premier de către Parlament.
"Am solicitat celor de la SPP, că nu vreau să merg – pentru că e vorba aici de un mesaj, nu e o chestie de ipocrizie, e un mesaj pe care vreau să-l dau pentru toată lumea – nu aș vrea să merg cu una din mașinile consacrate, cunoscute, altfel foarte frumoase și că îmi doresc să existe o mașină de același tip funcțional, hibrid, care să polueze cât mai puțin", a spus Ponta.
Premierul desemnat și-a manifestat speranța ca solicitarea sa să se rezolve, el arătând că va renunța la mașina sa hibrid, o Toyota Prius.
"Aștept votul Parlamentului și de marți sper să merg tot cu o mașină hibrid, pentru că, dincolo de mesajul pe care îl dau, eu am vorbit foarte serios, va exista o decizie a Guvernului prin care nicio instituție publică nu va mai putea achiziționa decât mașini și autovehicule care protejează mediul. E un lucru care se întâmplă deja în țările civilizate și la noi – v-o spune cineva cunoscător și împătimit de asta – la noi cât mai mult cilindri, cai putere, după care nu putem să respirăm în orașe", a adăugat Ponta.
El a spus că va vorbi și cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, pentru a avea un program comun pe mediu.
Citeste mai mult pe mediafax.ro