Ieri a avut loc Conferința Green Report privind transportul sustenabil. Una dintre problemele principale ridicate este situația mașinilor abandonate pe spațiul public. Acestea intensifică problemele de trafic congestionându-l și micșorează spațiul public disponibil oamenilor.
Moderatoarea discuției, Raluca Fișer, a prezentat datele privitoare la congestionarea traficului. Conform TomTom, București a fost situat pe locul 5 mondial la capitolul congestiei traficului, cu 48% nivelul de congestie.
Un bucureștean a petrecut 31 de minute și 9 secunde pentru 10 km în trafic în 2024. O creștere de 20 de secunde față de anul precedent.
Elena Tudose (Secretar de Stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) a menționat faptul că mașinile abandonate reprezintă una dintre problemele care duc la această congestionare.
Mașinile abandonate sunt o problemă majoră pentru traficul din București. Mașinile ocupă ilegal spațiul public, iar, după declarațiile reprezentanților autorităților publice locale, uneori mașinile respective sunt utilizate ca spații de depozitare.
Legea care reglementează situația mașinilor abandonate este Legea 421/2002 cu modificări și completări prin Legea 97/2020. Acestea se împart în două categorii:
- „vehicul fără stăpân – vehiculul de orice categorie, fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut;
- vehicul abandonat – vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice”.
Totuși, pare că autoritățile locale lucrează la remedierea acestei probleme. Asociația Municipiilor din România a anunțat la începutul acestei luni că vor începe acțiuni privind îndepărtarea mașinilor abandonate de pe domeniul public. Decizia vine pe baza Strategiei Naționale privind economia circulară.



