Vânzările de mașini electrice au crescut cu 40% în prima jumătate a anului în Europa

Peste un milion de vehicule electrice circulă în prezent pe teritoriul Europei, după ce vânzările au crescut cu mai mult de 40% în prima jumătate a anului.

Europa a atins acest record la aproape un an după China, a cărei piață de automobile este mult mai mare, dar înaintea Statelor Unite ale Americii, care vor atinge recordul în decursul acestui an.

Între ianuarie și iunie au fost vândute aproximativ 195.000 de mașini electrice în Uniunea Europeană, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, o creștere de 42% față de aceeași perioadă din anul precedent. Conform analiștilor EV-Volumes, totalul vehiculelor electrice vândute în 2018 ar putea ajunge la 1.35 de milioane până la sfârșitul anului.

„Un stoc de un milion de vehicule electrice este o piatră de hotar în drumul către electrificare și atingerea țintelor de emisii, dar bineînțeles că nu este destul.”, a declarat pentru The Guardian Viktor Irle, analist de piață la EV-Volumes.

Datele includ vehicule 100% electrice, precum și vehicule hibride care pot călători distanțe scurte cu ajutorul bateriei înainte să treacă la un motor convențional.

Deși vânzările vehiculelor electrice sunt în creștere, ele reprezintă doar 2% dintre toate înmatriculările noi de mașini și dube realizate în Europa în prima jumătate a anului. Experții estimează că până la sfârșitul acestui an, procentul va ajunge la 2.35%.

Green Report Shop Transport ECO

Cele mai multe vehicule electrice au fost vândute în Norvegia, reprezentând 37% dintre înmatriculări. 36.500 de vânzări au fost realizate în prima jumătate a anului, mulțumită în parte stimulentelor generoase acordate de guvern. Germania înregistrează cea mai rapidă creștere a vânzărilor și va depăși probabil Norvegia până la sfârșitul acestui an.

Stocurile limitate de vehicule electrice împiedică o creștere mai rapidă a vânzărilor pentru a doua jumătate a anului. Conform EV-Volumes, vehiculele sunt pe stoc doar 4 zile din lună, iar perioada de așteptare pentru onorarea comenzilor este în medie de două luni.

spot_img

Ultimele știri