În Australia, canicula a avut un efect mai puțin întâlnit: a topit asfaltul atât de tare, încât mașinile au rămas împotmolite. 50 de șoferi, dintre care o parte au fost nevoiți să-și abandoneze autoturismele, au cerut despăgubiri.
La sfârșitul lunii iunie, pe un drum din nordul zonei Queensland din Australia, au avut loc lucrări de reparație, deși vremea a fost ploioasă și răcoroasă. După numai o săptămână, însă, termometrul a urcat până la cele mai mari temperaturi din `80 până azi.
„Am avut o săptămână de parbrize sparte, dar imediat ce a dat soarele, smoala a început să se lipească”, a declarat o localnică, Deborah Stacey, pentru Courier Mail.
Urmarea a fost că smoala s-a topit și s-a lipit de pneurile mașinilor care fie n-au mai putut înainta și au rămas blocate pe șosea, fie au fost scoase de pe suprafața carosabilului, în așteptarea autorităților.
Reprezentanții firmei care a efectuat lucrările au dat vina pe succesiunea rapidă de temperaturi extreme din ultima perioadă, care nu le-a dat răgaz muncitorilor să-și desfășoare activitatea în condiții optime.
În jur de 50 de șoferi au făcut plângeri și au șanse mari să primească despăgubiri. O parte dintre ei au fost nevoiți să-și abandoneze mașinile, iar unele localități mici au rămas izolate, din cauză că drumul a fost închis.
„Mașina mea nu se mai mișcă. Pur și simplu roțile nu se mai pot învârti. Efectiv, sunt bucăți mari din asfalt pe roți”, a declarat un șofer pentru 7News.
„Este grav în special pentru cei care veneau în vacanță și acum sunt împotmoliți cu roțile în smoală. În acest weekend este Malanda Show și principala rută pe care oamenii pot veni este blocată”, a mai spus localnica.
După ce, în ultima săptămână din iunie, a fost impusă o limită de viteză de 60 de kilometri pe oră din cauza vremii nefavorabile care îngreuna desfășurarea lucrărilor, dar și pentru a împiedica pietrișul să avarieze parbrizele, acum circulația se desfășoară cu dificultate și numai pe două benzi.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Transport a transmis că în prezent se lucrează la rezolvarea problemei.