Majoritatea marilor companii globale care extrag minerale pentru vehicule electrice, panouri solare și turbine eoliene au fost asociate cu abuzuri ale drepturilor omului în mine, conform unei analize.
Studiul realizat de Business & Human Rights Resource Centre (BHRRC) arată că 87% dintre cele mai mari 23 de companii care extrag cobalt, litiu, cupru, mangan, nichel și zinc, cele șase minerale esențiale pentru industria energiei regenerabile, au fost acuzate de abuzuri, cum ar fi încălcarea dreptului de proprietate privată, corupție, violență și decese în ultimul deceniu.
Pe măsură ce economia globală face tranziția către tehnologii cu emisii scăzute de carbon, cererea de minerale ar putea crește cu până la 900% până în 2050, conform estimărilor realizate de Banca Mondială. Eniko Horvath, cercetătoare la BHRRC, a declarat că pentru a evita viitoare abuzuri, companiile trebuie să își pună în ordine lanțurile de aprovizionare și să introducă măsuri de protecție a drepturilor omului.
Conform analizei, politicile existente sunt fie insuficiente, sau nu sunt aplicate corespunzător în lanțurile de aprovizionare. De exemplu, cele mai mari cinci companii care extrag litiu au fost acuzate de încălcarea drepturilor omului, iar dintre ele o singură companie are o politică în domeniul drepturilor omului făcută publică.
Marti Flacks, director adjunct BHRRC, a declarat că în multe dintre țările în care mineralele sunt extrase, slaba reglementare și aplicare a legilor și absența statului de drept au însemnat că multe dintre companii nu au fost controlate în mod corespunzător.
Conform raportului, cele mai multe abuzuri ale drepturilor omului au avut loc în mine de cobalt în Republica Democrată Congo, unde 31 de acuzații au fost înregistrate între 2007 și 2019. Cobaltul este o componentă de bază în bateriile pentru vehicule electrice, iar peste 70% din cobaltul lumii este extras în Congo. Zeci de mii de mineri, dintre care o mare parte sunt copii, înfruntă condiții de lucru periculoase, relocări și sunt expuși la poluare. Alessa Savage – My friends bad stepson Sam Bourne must be punished Hot alternative babe Yemaya Gonzalez gets her latin pussy banged Black stallion Isiah Maxwell fucks hot blonde cougar Katie Morgan Fat mans hot wife Alexxa Vega fulfills his debts Mandingos huge black cock inside hot blonde Katie Morgan hanime Jessa Rhodes – Unforeseen difficulties in Modest student fucks his hot stepmother in the shower Double Penetration Porn with my friends wife Christiana Cinn My black girlfriend loves cold ice cream and my warm sperm in her pussy Young exotic girl Nia Nacci wants her best friends father Mick Blue
Cuprul, utilizat pentru turbine eoliene și panouri solare, este asociat cu 22 de acuzații de încălcări ale dreptului omului, inclusiv împiedicarea accesului la apă și încălcarea dreptului la proprietate privată, înregistrate în Zambia.
BHRRC a lansat o platformă de monitorizare care permite investitorilor, companiilor și grupurilor societății civile să urmărească acuzațiile făcute împotriva companiilor care extrag cele șase minerale.