Luna iulie a adus temperaturi record la nivel global. Anul 2015, cel mai fierbinte an din istorie

Temperatura la nivel global a ajuns la un nou record în luna iulie, cu o valoare lunară fără precedent din 1880 de când se fac înregistrări, iar primele șapte luni din 2015 au fost cele mai călduroase din toate timpurile, au anunțat autoritățile americane, potrivit Hotnews. Aceste cifre par să confirme o accelerare a încălzirii globale, după 2014, care a fost cel mai cald an din ultimii 135 de ani.

hot weather

În luna iulie s-a înregistrat un record de căldură pe Pământ din ultimul secol. În plus, temperatura întregii veri a fost cea mai ridicată din 1880 până acum, peste media secolului XX (15.8 grade C), depășind cu 0,08 grade nivelul record anterior din iulie 1998, a anunțat Agenția americană Oceanografică și Atmosferică (NOAA).

Iulie, de obicei cea mai caldă lună a anului, a avut în acest an o temperatură globală de 16,61 grade C, cea mai caldă din cele 1.627 luni care au trecut din ianuarie 1880. Temperatura lunii iulie crește în prezent cu 0,65 grade C în medie în fiecare secol, potrivit NOAA.

În primele șapte luni ale anului 2015, temperatura medie a pământului și oceanelor lumii a depășit 0,85 grade C media secolului XX, ceea ce face ca această perioadă să fie cea mai caldă de 136 de ani încoace, depășind recordul de căldură din 2010.

Sursă foto: Flickr.com

spot_img

Ultimele știri