Ministrul Mediului si Padurilor Laszla Borbely a prezidat ieri, la sediul ONU din New York, prima intalnire a Biroului Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila. Romania detine calitatea de presedinte al Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila, mandatul 2010 – 2011.
“Contributia dumneavoastra ne va ajuta sa definim noi actiuni care vor intari etapele pe care trebuie sa le parcurgem in cadrul acestei sesiuni, pentru a atinge standarde inalte de mediu si de habitat, precum si o existenta confortabila a generatiei urmatoare. Mandatul meu consta in pregatirea, cu sprijinul tuturor membrilor Biroului, a deciziilor politice ce trebuie luate anul viitor in cadrul celei de a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila”, a declarat ministrul roman.
Potrivit acestuia, comisia ce se va intruni la inceputul anului viitor va stabili politicile globale privind substantele chimice, mineritul, transportul, managementul deseurilor, precum si a programelor cadru pe zece ani privind consumul si productia durabile.
Comisia se va intruni in februarie 2011
Biroul Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila este compus din cinci membri: presedinte si patru vicepresedinti, fiecare facand parte dintr-un grup regional ONU: Javier Arias Inarte, ministrul Mediului din Republica Panama, reprezentand Grupul America Latina si Caraibe, Andrew Goledzinowski, Reprezentantul Permanent al Australiei de pe langa Natiunile Unite, pentru Grupul Europa de Vest si alte state si Abdelghani Merabat, secretar III in cadrul Misiunii Permanente a Algeriei pe langa ONU, desemnat de Grupul African. La reuniune au mai fost prezenți membrii Secretariatului ONU care vor sprijini activitatea ministrului roman in calitatea sa de presedinte, precum si Directorul Diviziei pentru Dezvoltare Durabila, domnul Tariq Banuri.
Cea de-a 19-a sesiune a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila va avea loc timp de o saptamana la finalul lunii februarie 2011. Principalele teme de discutie ale actualei comisii vizeaza urmatoarele tematici: transport, chimicale, minerit, managementul deseurilor si programele cadru pe zece ani privind consumul si productia durabila.
Comisia ONU pentru Dezvoltare Durabila reprezinta principalul forum de discutie al ONU pe subiecte de dezvoltare durabila si functioneaza ca organism subsidiar al Consiliului Economic si Social al ONU, fiind infiintata in 1992, in urma unei decizii a Conferintei ONU pentru Mediu si Dezvoltare, care a avut loc in acelasi an, la Rio de Janeiro.