Gigantul american Kraft Heinz a anunțat că va adopta ambalaje sustenabile până în 2025, ca parte a angajamentului său de a reduce utilizarea resurselor naturale și de a gestiona amprenta generală asupra mediului.
Mai exact, Kraft Heinz dorește să sprijine trecerea către o economie circulară și își propune să folosească ambalaje 100% reciclabile la nivel global, reutilizabile sau compostabile până în 2025.
„Industria noastră are o provocare masivă în ceea ce privește reciclabilitatea ambalajelor, recuperarea acestora când își încheie ciclul de viață și utilizarea materialelor plastice de unică folosință. Chiar dacă nu avem încă toate răspunsurile, datorăm generațiilor actuale și viitoare să găsim soluții de ambalare mai bune și să progresăm în ceea ce privește eforturile de îmbunătățire a ratelor de reciclare”, a declarat Bernardo Hees, CEO la Kraft Heinz.
Compania va colabora cu experți în ambalare, organizații și coaliții pentru a explora soluții tehnice și de infrastructură și colaborează deja cu Environmental Packaging International (EPI) pentru consultanță și alte servicii specializate în spații de ambalare. De asemenea, compania spune că va depune eforturi pentru creșterea utilizării conținutului reciclat în ambalajul său și reducerea volumului total al ambalajelor utilizate.
În timp ce ținta globală de ambalare este nouă, compania a lucrat timp de ani de zile pentru a-și optimiza volumele mari de ambalaje. În plus, Kraft Heinz Europa declară că lucrează pentru a face sticla de plastic de Tomato Ketchup PET complet circulară până în 2022, prin utilizarea materialului reciclat care poate fi transformat înapoi în ambalaj alimentar.
Kraft Heinz va prezenta în continuare strategia și calendarul pentru atingerea acestui angajament în următorul său Raport privind RSC, care urmează să fie emis în 2019.
”În plus, Kraft Heinz își face partea pentru a accelera tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon prin aderarea la inițiativa „Obiective orientate spre știință” și în eforturile de a stabili obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în lanțul său de aprovizionare. Adoptarea acestor obiective deosebit de agresive vizează evitarea unei creșteri globale a temperaturii de peste două grade Celsius”, se arată într-un comunicat al companiei.
Kraft Foods Group şi H. J. Heinz au fuzionat în 2015, noua entitate fiind al treilea mare producător din industria alimentelor şi băuturii din America de Nord şi a cincea la nivel mondial. Din conducerea sa face parte și miliardarul Warren Buffett. Noua entitate, Kraft Foods Group, deţine mărci precum Velveeta şi Philadelphia, ketchup-ul și muștarul Heinz.