Kaufland România își va dota magazinele cu aparate automate de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje, răsplătind clienții care le folosesc.
La aparatele de tip self-service, clienții pot recicla PET-uri cu volum de până la 3 litri, sticlă și doze de aluminiu cu volum de până la 1 litru.
Clienții vor primi în schimb o sumă de bani sub forma unui cupon de reducere care poate fi folosit în magazin. La fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera un cupon de discount.
În prezent, automatele de reciclare sunt instalate în parcările magazinelor Kaufland din București, respectiv din cartierele Basarab (bdul Orhideelor, nr. 46), Pantelimon (șos. Pantelimon) și Militari (str. Valea Cascadelor), proiectul urmând să fie extins în întreaga rețea națională, în funcție de spațiul disponibil din fiecare parcare.
Aparatele sunt sub formă de containere complet tehnologizate și au o capacitate mare de procesare a ambalajelor de până la 60 de recipiente pe minut. Clienții pot introduce recipientele într-o ordine aleatorie în aparat, iar acesta le identifică, le sorteză automat și le direcționează în pubela alocată fiecărui tip de material.
Proiectul se subscrie eforturilor companiei de a limita poluarea și de a crea programe cu impact benefic pentru mediul înconjurător, printre care se numără infrastructura de colectare selectivă din magazine pentru ulei și baterii uzate, precum și rețeaua publică gratuită de încărcare rapidă a mașinilor electrice.