Juniorii au dominat Urban Race Road

Stan Miriam, 20 de ani, și Ionuț Andrei, care la nici 18 ani are deja patru titluri de campion național, au fost câștigătorii cursei Urban Race Road, din cadrul BikeFest.

Mi-am dorit foarte mult să particip și mă bucur că am reușit să iau podiumul pe primul loc. A fost un traseu tehnic greu, dar mi-a fost favorabil. Mi-au plăcut urcările, coborârile pe pavaje, absolut tot”, a declarat Miriam Stan.

Sportiva, înscrisă la CS Otopeni, a început să pratice ciclismul în urmă cu patru ani într-o competiție off-road.

Ionuț, la nici 18 ani împliniți, deține deja patru titluri de campion național, iar competiția BikeFest a folosit-o ca pe un antrenament.

Am decis să particip în ideea de a avea o cursă în plus în acest sezon, deoarece la sfârșitul sezonului am Campionatul Național de Pistă unde trebuie să-mi apăr cele patru titluri. Traseul a fost pe placul meu, datorita calităților de sprinter”, a explicat Ionuț.

Ciclismul nu a fost prima opțiune pentru el. A practicat ciclismul timp de patru ani, însă odată cu începerea liceului a fost nevoit să abandoneze.

M-am gândit că ciclismul mă va avantaja atât pe plan competițional, cât și din punct de vedere al antrenamentelor”, a mai spus Ionuț.

spot_img

Ultimele știri