Administratorul depozitului de deșeuri de la Chiajna susține că emisiile de gaze sunt monitorizate 24/7, iar rezultatele transmise Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului București

Iridex Group Import Export SRL, administratorul depozitului de deșeuri de la Chiajna, a anunțat, în urma protestelor din data de 18 iulie 2018, că nu acesta este sursa care viciază cu hidrogen sulfurat aerul din zona de NV a Capitalei.

Administartorul gropii de gunoi de la Chiajna

Emisiile de gaze sunt monitorizate 24/7 iar rezultatele măsurătorilor sunt transmise Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului București. În plus, rezultatele măsurătorilor sunt disponibile public, în timp real, pe site-ul companiei.

Recent, în urma unei investiții de circa 100.000 de euro, Iridex a pus în funcțiune un sistem de monitorizare a calității aerului și, de la 21 iunie 2018, face măsurători zilnice în comuna Chiajna. Toate măsurătorile pe componenta de H2S au fost și sunt în continuare mult sub limitele stabilite pentru zone populate, confirmând măsurătorile efectuate anterior și de Garda Națională de Mediu împreună cu ANPM în vecinătatea magazinului Penny Market din Chiajna”, susțin reprezentanții companiei.

Potrivit acestora, concentrația de hidrogen sulfurat (H2S), ca medie zilnică, înregistrată pentru data de 17 iulie 2018 la Chiajna este de 0.00084 mg/mc, de 10 ori mai mică decât valoarea limită stabilită de lege, care este de 0.008 mg/mc. Valoarea limită este stabilită ca fiind punctul peste care ar putea fi afectată sănătata populației.

Instalația de ardere a gazului de depozit asigură eliminarea în siguranță a gazului, după arderea la  temperaturi de mai mult de 1.000 de grade. În urma arderii, concentrația de H2S este cu mult sub cele mai stricte limite impuse de legislația în domeniu, fiind practic 0 (zero)”, au mai spus reprezentanții Iridex.

Întâlnire cu Ministerul Mediului după protestul împotriva aerului poluat

Peste 100 de persoane au protestat miercuri, 18 iulie, în fața Ministerului Mediului, față de poluarea cu hidrogen sulfurat și alte gaze din nord-vestul Bucureștiului.

Potrivit organizatorilor protestului „Operatorii economici din zonă se jură că nu ei poluează, iar autoritățile statului român se jură la rândul lor că acești operatori au toate autorizațiile la zi și că sunt conformi. În tot acest timp, poluarea devine din ce în ce mai pregnantă, iar populația are de suferit. În ultimul timp aerul devine irespirabil noapte de noapte, mirosurile au devenit din ce în ce mai puțin suportabile, efectele imediate asupra noastră fiind din ce in ce mai vizibile, trecând demult peste un simplu disconfort olfactiv: ochii se irită, apare senzația de sufocare”.

De altfel, în luna februarie 2018, Primăria Sectorului, prin vocea primarului  Dan Tudorache, a solicitat public Agenției de Mediu București urgentarea procedurilor de închidere a celulelor 1-5 de la groapa de gunoi Iridex care poate funcționa cel mult până în anul 2019.

Tot in cursul luni februarie, edilul Sectorului 1 a anunțat că instituția pe care o conduce a intenta proces Agenției pentru Protecția Mediului a Municipiului București pentru blocarea procesului de autorizare a Gropii Iridex.

Pe data de 14 februarie APMMB a acordat Iridex autorizația integrată de mediu valabila până în 13 februarie 2028.

spot_img

Ultimele știri