Invazie de urși polari într-o localitate din Rusia, din cauza încălzirii globale

Arhipelagul rus Novaya Zemlya, aflat în Oceanul Arctic, a declarat stare de urgență din cauza urșilor polari care își caută aici hrană. Animalele au atacat oameni şi au intrat în clădiri şi birouri rezidenţiale, împinse de foametea cauzată de încălzirea globală.

urs polar

Urșii polari au început să fie sesizați din ce în ce mai des, începând cu luna decembrie, în apropierea aşezărilor umane din arhipelagul Novaya Zemlya, în regiunea Arhangelsk. Arhipelagul, aflat în Oceanul Arctic, în nordul Rusiei, are o populație de 2.000 de locuitori.

Numai în apropierea localităţii Belushya Guba, în care trăiesc 560 de persoane, au fost observați cel puțin 52. Între șase și zece urși s-au aflat permanent în zona locuită, potrivit lui Aleksander Minaev, deputatul șef al zonei, citat de The Independent. Cinci dintre animale chiar au pătruns în baza militară.

Potrivit localnicilor, animalele au atacat oameni şi au intrat în clădiri şi birouri rezidenţiale, forțați de topirea stratului de gheață.

„Situaţia de urgenţă a fost determinată de invazia în masă a urşilor polari în zone rezidenţiale”, au explicat într-un comunicat guvernatorul şi guvernul regional din Arhanghelsk.

urs polar

„Locuitorii, şcolile şi grădiniţele prezintă numeroase reclamaţii orale şi scrise care solicită asigurarea siguranţei în localitate. Oamenii sunt speriaţi. Le e teamă să iasă din case iar rutina lor zilnică este perturbată. Părinţii se tem să-şi lase copiii să meargă la şcoală sau la grădiniţă”, se spune în comunicat.

Metodele utilizate până acum pentru a-i ține la distanță, cum ar fi focurile de armă trase în aer, claxoanele de mașini, gardurile înalte și câinii de pază, nu mai funcționează, iar localnicii solicită măsuri mai dramatice ca să se simtă în siguranță.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=14&v=WZLLHgW2zZQ

Unele dintre aceste măsuri sunt că au fost instalate garduri suplimentare lângă grădiniţe şi au fost folosite vehicule speciale pentru transporta personalul militar şi angajaţii la locurile de muncă.

„Sunt în Novaya Zemlya din 1983, dar niciodată nu au fost aşa mulţi urşi polari în apropiere”, a declarat pentru agenția de știri TASS liderul local din Belushya Guba, Zhigansha Musin.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=46&v=c2zCggBxWrQ

O echipă de experţi a fost trimisă în arhipelag pentru a-i împiedica să atace oamenii. Autoritatea de supraveghere a mediului din Rusia a refuzat să elibereze permise pentru împuşcarea urşilor, care sunt o specie pe cale de dispariţie.

Anul trecut, un studiu apărut în revista Science a arătat că urșii polari mor de foame din cauză că încălzirea globală topește gheața arctică, făcând animalele să își caute hrana pe uscat.

spot_img

Ultimele știri