Indonezia permite achiziţia de bilete de autobuz în schimbul sticlelor de plastic goale

Al doilea oraş ca mărime din Indonezia a introdus o nouă modalitate prin care încearcă să-i încurajeze pe locuitori să recicleze: aceştia pot beneficia de călătorii gratuite cu autobuzul în schimbul sticlelor de plastic goale, potrivit Reuters. 

Potrivit schemei lansate în luna aprilie în Surabaya, navetiştii pot călători gratuit cu autobuzele roşii care circulă în oraş după ce aduc sticle de plastic goale pe care le lasă în staţii sau pot ”achita” în mod direct contravaloarea unui bilet.

Un bilet de călătorie cu valabilitate de două ore ”costă” zece pahare de plastic sau până la cinci sticle de plastic, în funcţie de mărimea acestora, iar municipalitatea speră că astfel va reuşi să atingă ţinta ambiţioasă de a elimina deşeurile din plastic până în anul 2020.

Surabaya este primul oraş din Indonezia care implementează o astfel de schemă.

”Gunoiul, precum sticlele de plastic goale, se adună la mine în cartier, aşa că l-am adus aici pentru un mediu înconjurător mai curat şi pentru a uşura activitatea muncitorilor de la salubritate”, a spus o locuitoare din Surabaya, Linda Rahmawati.

Din datele municipalităţii rezultă că 15%, sau aproape 400 de tone, din cantitatea zilnică de deşeuri din Surabaya este alcătuită din plastic.

Datele arată că un autobuz poate colecta până la 250 de kilograme de sticle de plastic pe zi, respectiv circa 7,5 tone pe lună. După colectarea sticlelor, sunt îndepărtate etichetele şi capacele şi se organizează o licitaţie la care participă companii specializate în reciclare.

Sumele obţinute în urma vânzării sunt direcţionate către operaţiunile de funcţionare a autobuzelor şi pentru finanţarea spaţiilor verzi din oraşul situat în estul Java, principala insulă din Indonezia.

A patra cea mai populată ţară din lume adăposteşte cea mai întinsă pădure tropicală din Asia, însă se luptă totodată cu traficul intens din oraşele sale congestionate.

”Indonezia este unul dintre cei mai importanţi contribuitori din lume la deşeurile din plastic, iar prin această iniţiativă sperăm să creştem nivelul de conştientizare a publicului pe teme de mediu, în special referitoare la problemele asociate cu deşeurile din plastic”, a declarat Irvan Wahyu Drajad, directorul departamentului de transport din Surabaya.

Indonezia, un arhipelag format din mii de insule, este al doilea cel mai important contributor din lume la poluarea cu plastic a oceanelor, după China, potrivit unui studiu publicat în 2015 în jurnalul Science.

Un alt locuitor din Surabaya a salutat la rândul său schema introdusă de municipalitate.

”Putem aduce deşeurile aici astfel încât să nu se mai adune acasă şi astfel le putem utiliza în mod util. Este o situaţie reciproc avantajoasă”, a spus Sulastri care, ca majoritatea indonezienilor, foloseşte un singur nume.

spot_img

Ultimele știri