Filiala din India a Monsanto va prezenta legislativului rezultatele finale ale unui studiu privind cultivarea în această țară a porumbului modificat genetic. După această prezentare, guvernul indian ar putea decide, în curs de un an, comercializarea soiului, a declarat, pentru Reuters, Shilpa Divekar Nirula, director executiv al Monsanto India.
În prezent, India nu permite cultivarea organismelor modificate genetic, dar guvernul condus de Narendra Modi, care dorește îmbunătățirea productivității fermelor, a încurajat studiile pentru aceste organisme după o perioadă de mai bine de cinci ani în care acestea au fost interzise. Cercetarea a fost deja finalizată, iar Monsanto India va prezenta pentru un an raportul final.
Monsanto susține că porumbul modificat genetic este rezistent la insecte și erbicide, iar culturile vor avea un randament mai ridicat cu 15 – 20%. Randamentul actual de porumb în India este de 2,5 tone la hectar, în timp ce în SUA acesta ajunge la 10 tone pe hectar.
Finalizarea experimentelor reprezintă o premieră pentru Monsanto deoarece ar putea introduce alimente modificate genetic pe piața indiană, după ce a popularizat cultivarea bumbacului transgenic, care acum reprezintă 95% din culturile de plante textile din aceată țară. De la un importator net, India este aproape de a deveni al doilea cel mai mare producător și exportator de fibră de bumbac din lume. Însă compania se confruntă cu opoziția activiștilor locali și internaționali care se tem că firma americană ar putea monopoliza piața semințelor din India.
Citește și:
Un fost inginer în genetică alimentară vorbește despre pericolele OMG
Acord politic care permite statelor membre să interzică OMG
PE a votat pentru a da țărilor membre dreptul legal de a interzice cultivarea de OMG