Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a aprobat în ședința de luni, 11 septembrie, proiectul de hotărâre privind suplimentarea numărului de vouchere în cadrul proiectului „Bicicliști în București”. Proiectul a fost aprobat prin voturile consilierilor PSD și ALDE.
Am propus un proiect de hotărâre pentru suplimentarea programului „Bicicliști în București” cu încă 25 de mii de vouchere pentru a acoperi numărul total al celor care s-au înscris la Centrul de Informare și Documentare pentru Relații cu Cetățenii, dar și online. Astfel, nu va mai exista nici măcar o persoană care s-a înscris în programul de anul acesta și care să nu primească voucher-ul pentru achiziționarea unei biciclete”, a declarat Primarul General, Gabriela Firea.
Vânzător de biciclete: „Românii se orientează, în continuare, spre biciclete de munte”
Edilul Capitalei a precizat că au fost luate toate măsurile necesare pentru a prevenii situațiile în care voucherele sunt scose la vânzare.
Așa cum puteți vedea, voucherele de biciclete sunt nominale. Pe fiecare dintre ele sunt trecute: numele persoanei și CNP. Conform regulamentului, magazinele care au intrat în acest program și-au asumat obligația de a vinde bicicletele doar la prezentarea voucherului și a documentului de identitate. Decontarea sumelor către magazine se face în baza acestor documente, respectiv actul de identitate”, a explicat Gabriela Firea.
Cât de eficient este programul “Bicicliști în București” și cum poate fi îmbunătățit
Valoarea unui voucher este de 500 de lei. Voucherele vor putea fi folosite pentru achizitionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și Segway/Ninebot. Beneficiarii voucherelor trebuie să fie cetățeni cu domiciliul sau reședința în București, cu vârsta minimă de 18 ani împliniți în anul 2017.
Lista celor 5.000 de beneficiari este publicată pe site-ul pmb.ro într-un format care permite fiecărui aplicant să verifice dacă se regăsește pe listă, fiind protejate în același timp datele cu caracter personal ale solicitanților. Campania de acordare de vouchere biciclete continua.