VIDEO. Imagini în direct din cuibul unei perechi de vânturei roșii

Grupul Milvus a amplasat o cameră video în cuibul unei perechi de vânturei roșii, de la etajul 10 al unui bloc din Târgu-Mureș. Camera transmite imagini în direct.

Vânturelul roșu este una dintre cele mai frecvente păsări răpitoare din România. Este o pasăre urbanizată, apare și în parcuri și centrele orașelor. Ocupă cuiburi părăsite de ciori și coțofene, dar cuibărește și în fisurile blocurilor, acoperișuri, găuri de aerisire. Nu își face însă cuib în pădurile închise și a regiunilor complet lipsite de copaci.

O cameră amplasată de grupul Milvus transmite acum imagini în direct, pentru cei care vor să studieze comportamentul acestor păsări.

„Aici poți vedea în direct viața de «cuplu» a unei perechi de vânturel roșu care a ales să cuibărească într-un bloc din Târgu Mureș la etajul 10. De altfel, anul trecut și în 2018, am difuzat tot în direct, scene din viața acestor animale care au ales să trăiască în mediul urban”, au transmis cei de la ONG.

Foto: Milvus

Perechea monitorizată a reușit să crească anul trecut, cu succes, șase pui. Vânturelul roșu este un mare consumator de rozătoare, insecte, șopârle, iar numărul puilor depinde de resursele anului respectiv –  cresc până la șase pui. Este capabil să observe radiațiile UV din urina rozătoarelor mici cu care acestea își marchează drumul, astfel le vânează mult mai eficient.

Grupul Milvus mai are montate două camere web pentru monitorizarea berzelor, în Dumbrăvioara, județul Mureș, – pe drumul național 15 din această localitate, aproape fiecare stâlp găzduiește un cuib de barză. Prima cameră a fost amplasată aici acum 13 ani.

Citește și: 

Prima aplicație pentru determinarea păsărilor din România

spot_img

Ultimele știri