IKEA România cumpără doar energie ”verde”

În România, magazinul IKEA și-a îmbunătățit modul de operare prin măsuri de optimizare a consumului, prin conștientizarea necesității de economisire, cât și prin intermediul utilizării energiei care provine 100% din surse regenerabile.

Întregul consum al magazinului IKEA din București provine integral din surse de energie verde: hidro, eoliană, solară, biogaz – achiziționată de la furnizorul nostru de energie electrică. Am lucrat și lucrăm în continuare la eficientizarea transporturilor și a proceselor logistice: mai multă marfă transportată simultan, înseamnă mai puține emisii de gaze cu efect de seră. Este unul din principiile care stă la baza Conceptului IKEA: de aceea, produsele IKEA trebuie să poată fi ambalate în pachete plate”, a explicat, pentru Green Report, Daniela Stoican, PR Manager IKEA România.

La nivel global, IKEA își propune să producă suficientă energie regenerabilă pentru a acoperi consumul tuturor magazinelor. În acest sens, au fost alocate 1,5 miliarde de euro, pe care compania îi va investi, până în anul 2015, în special în energie eoliană și solară, astfel încât să devenă independentă din punct de vedere energetic.

IKEA România va avea
fotovoltaice și termosolare

IKEA România cumpără energie electrică 100% din surse regenerabile de la furnizorul nostru de electricitate. Astfel, în anul de catalog 2013 (1 septembrie 2012 – 31 august 2013), Magazinul IKEA a înregistrat un consum de 6.080 MWh energie electrică și de 2.437 MWh gaz, cu 10% mai redus față de anul precedent de catalog”, a subliniat Daniela Stoican.

Din totalul energiei folosite de IKEA Group, toate magazinele și unitățile de producție, 61% provin din surse regenerabile, 82% din energia pentru încălzire din IKEA Group provine din surse regenerabile.

În prezent, avem în plan un proces amplu de eficientizare energetică, în urma căruia Magazinul IKEA din București va dispune de surse solare de energie: atât fotovoltaice, cât și termosolare. Ne dorim să implementăm aceste soluții cât mai curând, însă nu putem preciza în acest moment când vom demara acest proces”, a explicat Daniela Stoican.

IKEA a dezvoltat și un nou model de a calcula amprenta totală de carbon, de la materialul brut, până la uzarea produsului creat. Rezultatul este de 28 milioane de tone de CO2 la nivel global.

spot_img

Ultimele știri