Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 28 iunie 2018, la propunerea Ministerului Mediului, proiectul de lege privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate. În urma aprobării, proiectul de act normativ va fi transmis Parlamentului spre dezbatere și adoptare.
Acest proiect de act normativ prevede abordarea etapizată a gestionării siturilor potențial contaminate și a celor contaminate, în vederea diminuării riscurilor asupra sănătății umane și mediului. Principalul obiectiv are în vedere remedierea siturilor contaminate până la un nivel de funcționalitate care corespunde utilizării prezente și viitoare a acestora, în conformitate cu principiul «poluatorul plătește»”, a declarat viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Proiectul de lege propune introducerea unor elemente de noutate în legislația care reglementează gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate. Astfel, este introdusă obligativitatea identificării siturilor potențial contaminate. Această responsabilitate revine în sarcina autorităților publice locale. Pentru facilitarea îndeplinirii acestei responsabilități, actul normativ include o anexă care cuprinde activitățile antropice cu potențial de contaminare a solului.
Cât ne costă decontaminarea siturilor industriale
Totodată, în vederea asigurării transparenței, a fost introdusă o prevedere care oferă acces permanent publicului la Inventarul Național al siturilor potențial contaminate, contaminate și remediate. Inventarul Național va fi publicat pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
O altă prevedere se referă la elaborarea, de către Ministerul Mediului, a metodologiei de investigare a siturilor potențial contaminate și a celor contaminate, precum și a metodologiei de remediere a siturilor contaminate. După elaborare, cele două metodologii vor fi aprobate ulterior prin ordin de ministru.