Guvernul aprobă, în şedinţa de vineri, bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, astfel, vor putea fi demarate programele naţionale Rabla Clasic, Rabla Plus şi Rabla pentru electrocasnice.
Astfel, 35.000 de români vor avea posibilitatea să-şi cumpere o maşină nouă prin programul Rabla Clasic, ajuns la a 15-a ediţie. În premieră, în 2019 se vor acorda bani şi pentru instalarea de echipamente fotovoltaice.
”Aprobăm bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, principala sursă de finanţare guvernamentală pentru programe şi proiecte destinate protecţiei mediului. Românii aşteaptă lansarea programelor de mediu şi iată că, odată cu aprobarea bugetului, acestea pot demara. Vom continua cel mai longeviv program guvernamental, Rabla Clasic care anul acesta se află la a 15-a ediţie”, a anunţat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Potrivit acesteia, prin bugetul alocat de 322 de milioane lei, aproximativ 35.000 de români vor putea să-şi înlocuiască maşinile mai vechi de opt ani cu unele noi.
Continuă, de asemenea, Programul Rabla Plus prin care se finanţează achiziţia de maşini electrice şi hibride, suma alocată fiind de 93 de milioane de lei.
”Vorbim despre un program de mare succes, care oferă cel mai consistent eco voucher din uniunea europeană, aproximativ 10.000 de euro, pentru maşini electrice sută la sută. Stimulăm, astfel, tranzacţia către eco mobilitate şi construim în România o adevărată piaţă a vehiculelor ecologice”, a mai spus Dăncilă.
Prim-ministrul a explicat că cetăţenii vor putea accesa şi 2019 Programul Rabla pentru electrocasnice prin care se oferă stimulente financiare în valoare totală de 40 milioane de lei pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi cu echipamente noi cu consum redus de energie.
”Totodată, anul acesta vom lansa în premieră noul program de instalare a echipamentelor fotovoltaice prin care română vor putea să îşi producă propria energie electrică şi căldură, dar şi să devină mici producători individuali de energie verde”, a mai spus Dăncilă.
Programul va beneficia de un buget de peste 600 de milioane de lei, a mai spus premierul.