În perioada august – septembrie 2014, GSK România, filială a uneia dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, a desfășurat cea de-a șasea ediție a programului GSK Orange Day, inițiativă globală prin care angajații își dedică o zi pe an, plătită de companie, activităților de voluntariat.
400 de membri ai Grupului GSK România, echipele GSK Pharma, Consumer Healthcare, Europharm Distribuție și fabrica GSK din Brașov auefectuat, în total, 2.514 de ore în sprijinul a 800 de copii și adulți din 13 localități din țară.
Ne bucurăm că echipa noastră creează an de an povești de succes despre compasiune, sprijin și muncă în echipă. Toate acțiunile de voluntariat pe care le desfășurăm au același obiectiv: să contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor defavorizate. Știm că o zi de lucru este doar un început, dar știm și că, după șase ani, echipa noastră depune tot mai mult efort și tot mai multă dăruire în a susține cauze care au devenit cu adevarat ale lor. ”GSK Orange Day” și-a câștigat deja locul printre inițiativele prioritare ale GSK în România”, a declarat Barbara Cygler, General Manager GSK România.
Acțiunile fac parte din strategia GSK în România de a contribui, prin toate activitățile pe care le derulează la nivel local, la îmbunătățirea speranței de viață a românilor și a calității vieții acestora, în condițiile în care România se confruntă cu unii dintre cei mai scăzuți indici legați de speranța de viață din Uniunea Europeană (OECD, Health at a Glance, 2012) și de mortalitatea infantilă – acolo unde România înregistrează o rată dublă față de media UE (Eurostat, 2012).
Scopul nostru este să reducem și să prevenim abandonul școlar pentru copiii dezavantajați în comunitățile în care lucrăm și să implicăm actori importanți cum este GSK în îndeplinirea acestei misiuni. Ne-am bucurat, așadar, să-i avem alături de noi și anul acesta pe voluntarii GSK în proiectele noastre educaționale din București, Cluj-Napoca și Timișoara. Mai mult decât orice, copiii din familii dezavantajate au nevoie de modele ca voluntarii noștri, de oameni care au reușit în viață pentru că au mers la școală și și-au desăvârșit educația”, a declarat Cristina Damian, Director Executiv United Way România.
În București, aproape 200 de persoane au beneficiat de ajutorul voluntarilor GSK. Printre beneficiarii inițiativei GSK s-au numărat și copiii cu HIV/SIDA internați în Pavilionul Floarea Soarelui din cadrul Institutului Matei Balș din București. 18 voluntari GSK și-au petrecut o zi curățând, reamenajând și îmbrăcând în culori prietenoase un salon din cadrul Pavilionului și spațiul de joacă exterior.
Despre GSK Orange Day
Evenimentul de voluntariat ”GSK Orange Day” a fost introdus la nivel global și în România pentru a le oferi angajaților companiei oportunitatea de a dedica o zi de lucru plătită de companie unor acțiuni de voluntariat în sprijinul comunităților defavorizate. Zeci de mii de români au beneficiat de sprijinul voluntarilor GSK România de la introducerea evenimentului în România, în 2009, și până acum.