Ghidurile de finanțare pentru programele Casa Verde și Casa Verde Plus sunt terminate în proporție de 99%, a anunțat fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin.
La Casa Verde ghidul este gata în proporție de 99%. Sper ca doamna Grațiela Gavrilescu să-l lanseze cât mai repede, pentru că e un program care și anul trecut s-a bucurat de succes. Din păcate va trebui să se lucreze foarte mult la capacitatea Administrației Fondului pentru Mediu. Sunt foarte multe proiecte depuse de anul trecut care nu sunt încă evaluate. Fie nu sunt distribuiți cum trebuie, fie resursele umane trebuie suplimentate în perioada imediat următoare. Bugetul crește fața de anul 2016 de la 65 la 80 de milioane de lei”, a spus Constantin.
De asemenea acesta a adugat că și pentru Casa VerdePlus bugetul a fost majorat la 80 de milioane de lei.
Programul este adaptat la ceea ce poate să ofere piața românaescă. Anul trecu, din păcate, sigur intentia a fost bună, materialele care erau propuse veneau mai mult din zona de import. Colegii mei au lucrat și aici, iar ghidul este finalizat în proporție de 99%. Sper ca doamna ministru să vină cu îmbunătățirile pe care le consideră necesare și să fie pus cât mai repede la dispozitia cetățenilor”, a adăugat fostul ministru.