Georgescu (ANM): Pe teritoriul României vor fi, în continuare, 4 anotimpuri

În ciuda regimului termic schimbător, a efectelor schimbărilor climatice, din ce în ce mai vizibile și pe teritoriul țării noastre, vom avea în continuare 4 anotimpuri, grație așezării geografice, a declarat, pentru Green Report, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.

Cu siguranță, vom avea, în continuare, în România, 4 anotimpuri, iar acest lucru va fi posibil datorită așezării noastre geografice. Chiar dacă vor exista variații de temperatură, uneori semnificative, regimul termic pentru fiecare anotimp în parte va rămâne relativ normal”, a spus Florinela Georgescu.

 De Florii și Paște,
temperaturi normale

Pentru zilele Florii și de Paște, din acest an,  există semnalul unor temperaturi normale pentru această perioadă, cu maxime de 20 de grade Celsius, potrivit Florinelei Georgescu.

Există semnalul ca până în Florii să mai avem variații de temperatură, adică va fi o săptămână cu vreme foarte schimbătoare. După jumătatea acestei săptămâni, va urma o nouă perioadă de răcire a vremii. Sperăm, însă, ca în ziua de Florii vremea să fie în normalul perioadei din punct de vedere termic, ceea ce înseamnă că posibil pe sudul și, poate, și pe vestul țării, să avem temperaturi de 20 de grade. Pentru săptămâna următoare și posibil pentru ziua de Paște, sperăm într-o vreme ceva mai stabilă, deși nu sunt excluse episoadele de precipitații”, a subliniat Florinela Georgescu.

spot_img

Ultimele știri