Prefectul Bucurestiului vrea sa atace in contencios administrativ cea mai recenta incercare de distrugere a parcului Bordei. In dosarul privind Planul Urbanistic Zonal pentru Bordei, prefectul Deaconescu a gasit mai multe documente care lipsesc. Cu toate ca dosarul este incomplet, Consiliul General si Adriean Videanu au dat unda verde pentru noul proiect al lui Costica Constanda.
Catalin Deaconescu, prefectul Capitalei, vrea ca, pe ultima suta de metri, sa salveze parcul Bordei. Acesta va ataca la instanta de contencios administrativ o recenta hotarare a Consiliului General, prin care se aproba Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru parcul cu pricina.
Acesta este doar primul pas din strategia prefectului Capitalei, care analizeaza si oportunitatea atacarii schimbului de terenuri dintre primarie si omul de afaceri Costica Constanda. Decizia lui Catalin Deaconescu vine dupa ce prefectura a constatat ca din dosarul PUZ-ului respectiv lipsesc o serie de avize si semnaturi. „In urma consultarii institutiilor publice cu atributii in domeniu si in urma analizarii documentelor de la dosar, am constatat lipsa avizului Comisiei Tehnice de Urbanism, lipsa a vizului de mediu, a celui de la Ministerul Lucrarilor Publice, piesele desenate aflate la dosar sunt incomplete, lipseste semnatura arhitectului sef si stampila patrata cu mentiunea – spre neschimbare”, a declarat prefectul Bucurestiului.
Videanu, grabit sa-l capatuiasca pe Constanda
In ceea ce priveste hotararea instantei in dosarul Constanda, prefectul Deaconescu este de parere ca ea nu crea obligatii pentru primarul general. Graba acestuia de a o pune in aplicare este cel putin suspecta. „Nu inteleg de de domnul primar s-a repezit sa faca diferite demersuri, sa introduca pe ordinea de zi a Consiliului General atat aprobarea PUZ-ului, cat si schimbul de terenuri, sa constituie conturi la banci comerciale, cand este cunoscut faptul ca, daca toate actiunile PMB se realizau prin Trezorerie, nu exista riscul de blocare a conturiulor”. Avand in vedere acest lucru, prefectul Deaconescu vrea sa ceara Curtii de Conturi si Parchetului sa analizeze modalitatea prin care PMB deruleaza in prezent operatiuni prin banci comerciale.
Arhitectul Adrian Bold, unul dintre vinovati
In toata povestea schimbului de terenuri si a PUZ-ului recent aprobat pentru Parcul Bordei, unul dintre cei care au incurcat lucrurile este chiar arhitectul sef Adrian Bold. In expunerea facuta ieri de catre prefect, acesta a declarat ca din dosarul PUZ-ului lipseste semnatura sa si avizul Comisiei Tehnice de Urbanism. La randul ei, aceasta comisie este controlata de acelasi arhitect sef, cunoscut ca fiind omul de casa al lui Adriean Videanu. Daca arhitectul sef ar fi spus de la bun inceput ca nu este de acord cu acest schimb de terenuri sau cu intocmirea unui nou PUZ, probabil ca intelegerea dintre Constanda si primarie ar fi picat.
Tot in parohia lui Bold pica si blocarea initiala a proiectului initiat de Constanda. Desi scriptele primariei nu aratau ca parcul ar figura ca zona verde, protejata, arhitectul sef a decis sa o incadreze la aceasta categorie. De aici a izbucnit intreg scandalul. Obstinatia cu care Adrian Bold a trecut intreg Bucurestiul in categoria „verde” ascunde ceea ce presa a scos la iveala in repetate randuri: interesele financiare ale arhitectului sef. Acesta accepta sa treaca de comisia pe care o controleaza doar proiectele intocmite de firmele concubinei sale.
Pentru mai multe informatii vizitati Gardianul