O echipa mixta, formata atat din reprezentanti ai Agentiei Nationale de Protectia Mediului Bucuresti, cat si din cei ai unei firme contractate de compania Kronospan monitorizeaza, incepand de marti, poluarea in municipiul Sebes.
Este vizata, cu precadere, activitatea firmei Kronospan, in special a sectiei care produce formaldehida, dar si alte emisii. Compania Kronospan a anuntat ca intentioneaza sa inaugureze o instalatie noua de formaldehida, menita sa asigure cerintele tot mai mari de rasini necesare pentru productia proprie de placi. Investitia este de aproximativ zece milioane euro pe platforma.
Opozitia localnicilor a determinat autoritatile locale sa decida luna trecuta organizarea unui referendum local in care populatia sa fie consultata cu privire la producerea formaldehidei de catre compania austriaca Kronospan. Referendumul a fost invalidat din cauza prezentei reduse la vot.
Cosmin Covaciu, prefectul de Alba, a declarat ca in municipiul Sebes poluarea este o problema, fiind cauzata atat de activitatea industriala, cat si de traficul intens. El a sesizat autoritatile de mediu cerand realizarea u
nei monitorizari a poluarii din municipiu pentru identificarea principalelor surse de poluare. Ca rezultat, incepand de ieri se fac masuratori speciale asupra poluarii, urmarindu-se, printre altele, emisiile, imisiile si apele uzate rezultate de pe platforma industriala a SC Kronospan.
Tot in aceasta perioada, Garda Nationala de Mediu si Comisariatul Judetean Alba vor monitoriza functionarea la capacitatea nominala a sectiilor de productie de pe platforma industriala Kronospan. Zilnic, pana in data de 20 octombrie, autoritatile de mediu vor monitoriza poluarea din Sebes si cea provenita de pe platforma Kronospan, urmand ca in final sa realizeze un amplu raport.
„La sfarsitul saptamanii viitoare, speram sa avem si rezultatele finale asupra acestor masuratori, care pot duce pana la sistarea activitatii firmei Kronospan, daca acest demers se va impune”, a mai spus Cosmin Covaciu.
Pentru mai multe informatii viziteaza Gardianul