Dacă nu știi unde să mergi în vacanță, National Geographic ne prezintă o listă de zece locuri care îți taie respirația și care merită explorate și descoperite pe cont propriu.
1. Tucson, Arizona
Tucson pare a fi un paradis care pretinde să aibă 350 de zile însorite pe an. Frumusețea geologică și drumețiile sunt atât de fantastice, încât vizitatorii pot căpăta un fals sentiment de siguranță. Fiți pe fază: adesea temperaturile ajung la peste 43 de grade Celsius în lunile de vară, când stâncile și cimentul păstrează bine energie termică, chiar și după ce se înserează.
2. Killington, Vermont
Această zonă de schi populară, situată pe terenurile montane cele mai înalte din Noua Anglie, trece de la ierni extrem de friguroase, la veri călduroase și la zile de toamnă aurii și înviorătoare.
3. Grenada
Cunoscută sub numele de Insula Condimentelor, datorită abundenței de nucșoară, scorțișoară și cuișoare, Grenada e una dintre cele mai sudice insule dintre Insulele Windward, din Marea Caraibelor. Plantațiile de condimente au fost devastate de uragane, în ultimii zece ani. Aerul mai rece și cascadele produc aproape constant un strat acoperitor de nori de condensare.
4. Sudul insulelor Belize
Cu furtuni fulgerătoare care inundă imediat drumurile murdare și cu un nivel de umiditate care îl face unul dintre cele mai verzi locuri de pe planetă, această lume a minunilor Maya este casa celui mai lung recif-barieră din emisfera de Vest și a celui mai adânc loc de scufundări, Blue Hole. Dar ce te face să te minunezi cel mai mult e peisajul drumurilor din spate ale districtului Toledo, unde pădurile tropicale se întâlnesc cu jungla safari.
5. Newfoundland și Labrador, Canada
Această provincie canadiană, care se află la marginea de est a Americii de Nord, invadează spațiul locuit de 22 de specii de balene și zeci de păsări marine care se joacă printre iceberguri. În timp ce capitala St. John e mai moderată, insula Newfoundland are condiții meteorologice extreme și imprevizibile.
6. Grimsey, Iceland
Această insulă de la Cercul Arctic e cel mai nordic punct al spațiului locuibil din Islanda. E o insulă mică, stâncoasă, cu vegetație puțină și cu doar câteva sute de locuitori permanenți. Stâncile sunt populate de o mulțime de păsări arctice numite „puffin” (papagal de mare), care, neținând cont de frig, se scufundă în Oceanul Arctic unde caută hrană.
7. Cuenca, Spania
Cuenca e cunoscut ca „orașul fortificat”, datorită caselor construite într-un deal stâncos din secolul al 15-lea. Fațada ca o fortăreață stă impunătoare deasupra cheilor răului Jucar. Casele, care se coc în temperaturile de vară, sunt acum folosite ca spațiu pentru un muzeu de artă abstractă la care se ajunge traversând un pod pietonal din lemn, care se leagănă.
8. Nordul Norvegiei
Nordul Norvegiei e deosebit de încântător în perioada iernii când au loc aurore boreale, care te fac să stai treaz până târziu, în mijlocul nopților reci. În această zonă se află și ghețarul Svartisen, care e de fapt un sistem format din mai mulți ghețari, cu văi și vârfuri relativ ușor accesibil pentru drumeții.
9. Marea Chinei de Sud
O excursie de o zi cu barca, de la Hong Kong la una dintre cele 235 de insule periferice, se poate transforma cu ușurință într-o luptă cu răul de mare. Dar destinația slab locuită se va dovedi de-a dreptul ireală: aproape nimic nu îți va putea distrage atenția de la frumusețea altarelor strămoșești ornate și mișcările pescarilor care muncesc acolo.
10. Mont Blanc
Cel mai înalt munte din Alpi se află între Italia și Franța, la o altitudine de 4.810 metri deasupra nivelului mării. E un loc perfect pentru schi și snowboarding, iar vârful plin de gheață și zăpadă e într-un contrast puternic cu căldura și strălucirea care vine de la magazinele și cafenelele din Chamonix, Franța, aflate chiar la baza muntelui.
Sursă: National Geographic
Mai citește și:
FOTO 10 cele mai colorate locuri de pe Pământ
FOTO Rocile roșiatice din Geoparcul Național Guzhang Hongshilin
FOTO Imagini care ne arată ce mare e lumea și ce mici suntem noi
FOTO Primele imagini aeriene care dezvăluie frumusețea spectaculoasă a Cubei